Învăţătura Preotului de mir – Un preot stăruitor îşi aduce pe calea cea dreaptă enoriaşii, un rugător ajunge, prin stăruinţă, la sfinţe¬nie!

Ca preot paroh, cred că nimeni nu poate gusta din dulceaţa binelui dacă nu stăruieşte în bine, pentru că pe calea binelui gustăm la început amărăciune şi abia după aceea dulceaţă. Uneori, întreaga fire ne învaţă stăruinţa. Cu stăruinţă, oamenii încep să-şi facă planurile şi proiectele, iar, dacă vreun om fără suflet strică un cuib de rândunică de la casa sa, rândunica se duce, fără să cârtească, la altă casă şi îşi face acolo un alt cuib. Orice dezastru ar aduce natura sau omul asupra plantelor şi animalelor, ele ne vor impresiona întotdeauna prin perseverenţa cu care duc la bun sfârşit sarcina pe care le-a dat-o Dumnezeu Cel Preaînalt. Câtă vreme planta retezată are putere să crească din nou, ea creşte, iar, câtă vreme animalul rănit are o cât de mica scânteie de viaţă, el trăieşte!
Viaţa de zi cu zi ne învaţă stăruinţa, iar, preotul stăruitor câştigă inimile oamenilor, meşteşugarul stăruitor îşi desăvârşeşte iscusinţa, negustorul stăruitor se îmbogăţeşte, un preot stăruitor îşi aduce pe calea cea dreaptă enoriaşii, un rugător ajunge, prin stăruinţă la sfinţenie, un artist stăruitor arată frumuseţea lumii, un savant stăruitor descoperă legile firii omeneşti ca şi legile nefireşti. Nici cel mai isteţ copil n-are să înveţe vreodată să scrie dacă nu deprinde scrisul prin stăruinţă şi nu poate să aibă cineva cea mai frumoasă voce din lume, n-are să ajungă un bun cântăreţ, dacă nu exersează. Nu este zi în care să nu ni se aducă aminte, şi să nu amintim şi noi altora, câtă nevoie este de perseverenţă în orice lucru. Perseverenţa este, am putea spune, singura faptă bună de care nu se îndoieşte nimeni, pe care o recomandă oricineiar, stăruinţa în lucrare, atât de lăudată şi de pomenită, e doar o şcoală a stăruinţei pe tărâm duhovnicesc. Toată stăruinţa dinafară întru a înfrumuseţa şi a cultiva lucruri, întru a strânge avere, ştiinţă şi iscusinţă, e doar o icoană a minunatei stăruinţe pe care trebuie să o avem în a ne înfrumuseţa şi a ne cultiva ini¬ma, în a ne îmbogăţi sufletul, fiinţa noastră lăuntrică, nemuritoare şi stăruitoare! Sfânta Scriptură ne învaţă, cu fiecare pagină, stăruinţa pe tărâmul duhovnicesc; ne învaţă şi cu cuvântul şi cu pilda stăruinţei şi nestăruinţei omeneşti. Două preaînfricoşate pilde de nestăruire în bine le avem în Adam, strămoşul neamului omenesc, şi în Iuda, care din apostol a ajuns vânzătorul lui Hristos. Amândoi fuseseră aşezaţi, din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în cea mai strânsă apropiere de El, pentru că Adam era cu Dumnezeu în rai, Iuda cu Hristos pe pământ. Amândoi au început cu ascultare şi au sfârşit cu necredinţă, însă starea lui Iuda a fost cu mult mai rea decât a lui Adam, pentru că Iuda avusese în faţă pilda lui Adam şi a nesocotit-o. Saul nu a stăruit şi şi-a pierdut minţile, Solomon nu a stăruit şi regatul s-a frânt în două. Dar ce stăruinţă la Avraam în credinţă! Ce stăruinţă la Iacov în smerenie, la Iosif în castitate, la David în pocăinţă, la dreptul Iov în răbdare! Ce pildă preaminunată la preacurata Fecioară în feciorie, la dreptul Iosif în ascultare, la apostoli şi la următorii lui Hristos în dragostea de Domnul! Sfânta Scriptură este plină de atâtea pilde care ne arată că stăruinţa e biruitoare şi se încununează, încât nimeni din cei ce o citesc n-are să poată spune că nu a ştiut, că nu i s-a spus ceea ce trebuie! Cum de au ştiut atâta mulţime de sfinţi şi mucenici, de la întruparea lui Hristos şi până astăzi, iar noi nu realizăm? Dar nu ştiinţa ne lipseşte, ci îndrăzneala. Să cunoşti ceea ce este stăruinţa în bine şi să fii lăsător aduce după sine îndoită osândă. Cine nu aurmat calea aceasta pentru că nu a auzit de ea, puţin va fi bătut, dar cine o cunoaşte şi nu o urmează, va primi ocări multe! Cărarea binelui duce în sus, de aceea e foarte anevoioasă la început pentru cel obişnuit să meargă pe drum neted sau să coboare mai jos. Cine o ia pe calea binelui şi se întoarce apoi din drum, nici măcar nu rămâne în locul de unde a pornit la început, ci se prăbuşeşte tot mai adânc în întuneric şi pierzanie. De aceea spune Domnul: Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu (Luca 9, 62). Dumnezeu e bogat în căile Proniei Sale, iar, lucrarea mântuirii nu s-a zădărnicit prin lepădarea iudeilor de Mântuitorul Hristos. Mântuitorul a trecut hotarele iudeilor şi s-a dus la alte neamuri şi credincios făgăduinţei Sale, i-a trimis pe apostoli mai întâi la iudei însă, după Răstignire, Domnul înviat i-a trimis Ia toate neamurile (Matei 28,19). Domnul a vrut să-i ruşineze încă o dată pe iudei prin credinţa păgânilor, ca să-i aducă astfel la pocăinţă şi la întoarcerea către Dumnezeu. Deci, perseverenţa, mai întâi a căutat să facă acest lucru, mai ales că Domnul a căutat să-i mustre şi să-i întoarcă pe iudei dar, pentru că au rămas de piatră, au fost lepădaţi de Cel de care S-au lepădat!
Preot CORNESCU Valentin DANIEL, Parohia Miluta, Borăscu