Gazele se scumpesc ușor de la 1 iulie

195

Tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025, vor creşte în medie cu 0,005 lei/kWh faţă de cele practicate pentru perioada iulie 2024 – iulie 2025. Pentru consumatorii casnici, impactul în facturi va fi unul redus datorită caracterului moderat al ajustării tarifare, a precizat Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

De exemplu, pentru un client casnic care locuieşte într-un apartament cu centrală de încălzire pe gaze, care are un consum anual total de aproximativ 5 MWh, valoarea facturii de gaze ar putea creşte cu circa 2 lei pe lună, preţul facturat neputând depăşi preţul plafonat aplicat în prezent consumatorilor finali de gaze naturale, conform legislaţiei în vigoare.

„Consumatorii finali sunt în continuare protejaţi de plafonarea preţului final la gaze naturale până la data de 31 martie 2026, aceasta însemnând că, în practică, în nicio factură preţul facturat nu va depăşi preţul plafonat existent, chiar şi după aplicarea noilor tarife de distribuţie”, anunță ANRE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.