EXCLUSIV: CEO trage obloanele la ,,cuibușorul de piloși” din București!

341

Complexul Energetic Oltenia (CEO) renunță, în sfârșit, la reprezentanța din București, o structură fără activitate reală, dar cu lefuri generoase, punând astfel capăt unei enclave administrative care, potrivit surselor din interior, funcționa de mulți ani, mai degrabă ca o sinecură decât ca un centru operațional cu activitate reală. Cei patru angajați cu salarii de până la 8.000 lei net vor fi rechemați la ,,matcă”, la Tg-Jiu, evident, dacă le mai priește aerul de provincie. Printre ei, un fost director de cabinet, cu perspective de a deveni, în curând, pensionar ,,special”, menținut în funcție de instanță, în ciuda deciziei CEO și secretarul general al FNME. Mai mult, conform surselor citate, CEO a demarat o anchetă privind posibile pontaje fictive la reprezentanța sa din Capitală.

Fără activitate, dar cu lefuri grase
De-a lungul anilor, în birourile reprezentanței CEO de la București s-au perindat personaje bine conectate politic sau sindical, angajate pe funcții de ,,funcționar administrativ”, fără atribuții concrete sau program respectat. Activitatea oficială – relația cu ministerele – era doar o aparență, întrucât prezența fizică a celor patru angajați era mai degrabă excepția decât regula.
Salariile lunare, cuprinse între 5.200 și 8.000 lei net, erau achitate constant, în ciuda semnelor clare de absență și lipsă de implicare. În contextul acestor suspiciuni, conducerea CEO a înființat o comisie de verificare pentru a analiza dacă pontajele angajaților au fost falsificate.

Cazul Scorțariu: de la minister la pensie specială
Printre angajații controversați se numără Oprea Vasile Scorțariu, coordonator al reprezentanței, din aprilie 2021 și fost director de cabinet în cadrul Ministerului Energiei.
După expirarea funcției guvernamentale, acesta a ,,aterizat” la CEO într-o poziție comodă care i-a permis să rămână în București, departe de sediul central din Gorj.
În 2024, Directoratul CEO a decis transferul său în cadrul Direcției Legislație și Guvernanță Corporativă din Târgu Jiu.
Scorțariu a contestat decizia în instanță, invocând probleme de sănătate (hipertensiune) și nevoia de a rămâne alături de familie.
Tribunalul București i-a dat câștig de cauză, anulând decizia de transfer și menținându-l în funcție.
Paradoxal, luna trecută, același tribunal a admis cererea lui Scorțariu privind pensionarea în condiții speciale, în urma unui proces cu Casa de Pensii București. Drepturile de pensie îi vor fi acordate retroactiv din iulie 2024.

Un sfârșit previzibil pentru o structură inutilă
Decizia Directoratului CEO de a închide reprezentanța din București este privită de mulți drept un gest tardiv, dar necesar, în încercarea de a eficientiza activitatea companiei și de a elimina zonele de confort instituțional pentru protejații sistemului.
Reprezentanța – devenită simbolul risipei și al nepăsării – va fi desființată complet, iar cei patru angajați vor fi redistribuiți potrivit pregătirii profesionale, pe locurile de muncă din Gorj.
Printre cei patru angajați ai reprezentanței se află și Dumitru Popa, secretarul general al FNME, fost vicepreședinte al federației, în vremea în care aceasta era condusă de Marin Condescu.
Demersul Complexului Energetic Oltenia de a închide un ,,cuibușor” birocratic al piloșilor, care funcționa în afara oricăror standarde de performanță, nu este singurul de acest fel, în contextul în care în cadrul companiei are loc o reconfigurare a structurii executive.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.