Procese simulate la Tribunalul Gorj. Experiență practică pentru studenții la Drept

192

La Tribunalul Gorj s-a desfășurat recent o sesiune de procese simulate, organizată în parteneriat cu Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, în cadrul proiectului internațional ACE²-EU. Evenimentul a fost dedicat studenților Facultății de Drept, pasionați să-și dezvolte abilitățile practice. Scopul principal a fost să ofere tinerilor juriști o pregătire cât mai apropiată de realitate, prin îmbunătățirea competențelor juridice, a abilităților de comunicare și înțelegerea procedurilor judiciare, pregătindu-i astfel pentru piața muncii. Pe parcursul sesiunii, studenții au avut roluri variate – părți în proces, avocați, procurori sau martori – simulând toate etapele unei ședințe de judecată, de la deschiderea cauzei și prezentarea probelor, până la concluziile finale și pronunțarea hotărârii. „Acțiunea adaugă o valoare practică formării teoretice și face parte dintr-o serie de evenimente menite să consolideze colaborarea instituțională în beneficiul studenților. Așteptăm cu interes următoarele ediții – și invităm studenții să se implice activ! Felicităm studenții care au dat dovada de o foarte bună pregătire, dar și de prezență scenică!”, a informat Tribunalul Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.