Județul Gorj se află până diseară, la ora 21:00, sub incidența unui cod galben de vreme severă, potrivit avertizării emise de Administrația Națională de Meteorologie.
Fenomenele vizate includ instabilitate atmosferică temporar accentuată, manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului, dar și posibile vijelii cu rafale de până la 70 km/h și căderi de grindină.
Conform meteorologilor, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot ajunge la 20-25 l/mp, iar izolat chiar peste 35-40 l/mp.










































