Gorjul, cuprins de un nou val de caniculă

245

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, valabilă pentru județul Gorj și alte regiuni ale țării.

Se anunță temperaturi maxime de până la 37 de grade Celsius, iar noaptea de luni spre marți ar putea fi tropicală.

Avertizarea intră în vigoare luni, 21 iulie, la ora 10:00 și este valabilă până marți, 22 iulie, la ora 10:00.

Pe parcursul acestei perioade, valul de căldură se va extinde în Crișana, nordul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei și în sud-vestul Dobrogei.

În aceste zone, inclusiv în Gorj, va fi caniculă, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade Celsius, în timp ce minimele nocturne se vor situa între 17 și 21 de grade Celsius, caracterizând local o noapte tropicală.

Meteorologii avertizează că, până spre sfârșitul săptămânii, valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista, cu precădere în jumătatea sudică a țării.

Pe de altă parte, de luni până marți, județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman vor fi sub cod portocaliu de caniculă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.