Din toamnă, o grădiniță nouă în Târgu Jiu

274

Începând cu 1 septembrie 2025, o nouă grădiniță își va deschide porțile în cartierul Vădeni, în zona de nord a municipiului Târgu Jiu. Unitatea va funcționa cu program normal și va găzdui patru grupe de copii, răspunzând astfel solicitărilor venite din partea părinților din această zonă.

Primarul Marcel Romanescu a vizitat șantierul și a anunțat că lucrările sunt aproape gata: „Am fost pe șantierul de la grădinița nouă din zona Vădeni. Suntem spre finalizare cu toate lucrările, pentru ca, începând cu data de 1 septembrie 2025, copiii din această zonă și nu numai să beneficieze de condiții foarte bune în cele patru grupe care se vor forma. Pe această cale țin să le mulțumesc celor care au realizat această investiție. Sunt lucrări de foarte bună calitate, iar grădinița va funcționa în cele mai bune condiții începând cu acest an școlar”.

Investiția se ridică la aproximativ 3,5 milioane de lei. Noua grădiniță va avea săli de clasă mari, grupuri sanitare adaptate pentru cei mici, un loc de joacă în curte și o sală multifuncțională pentru activități educative și recreative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.