De la Târgu Jiu, pe catwalk-ul național! Cristian Buză cucerește moda românească cu „O lacrimă de lux”

392

Luminile rampei, aplauze îndelungate și emoție pură: acestea au fost ingredientele serii de sâmbătă, 26 iulie, care a marcat consacrarea unui nou nume pe scena modei românești – Cristian Buză, un tânăr designer vestimentar în vârstă de doar 21 de ani, originar din Gorj.

Fost elev al Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu și proaspăt absolvent al Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara, Cristian a primit Premiul Special pentru Emoție în Design la un prestigios eveniment de modă desfășurat în Sibiu. Colecția sa, intitulată poetic „O lacrimă de lux”, a fost și colecția favorită a serii, primind trofeul serii – o recunoaștere unanimă din partea publicului și a juriului de specialitate.
Colecția lui Cristian nu a fost doar o defilare de ținute, ci o adevărată declarație artistică: cu volume sculpturale, blană sintetică rafinată, accente aurii și un aer cinematografic inconfundabil, „O lacrimă de lux” a adus pe podium o feminitate dramatică, puternică și seducătoare. Este o creație care se apropie mai degrabă de performance vizual decât de convenția unei simple prezentări de modă. „O lacrimă de lux” a atras atenția presei de specialitate, fiind deja menționată în reviste de modă importante din România, dar și în publicații online internaționale, semn că tânărul designer gorjean are un potențial care depășește granițele țării.

O poveste personală, o echipă și o viziune
Cristian Buză nu a urcat singur pe acest val al succesului. Alături i-au fost familia, iubita – discretă, dar mereu prezentă în culisele visului său –, și o echipă de profesioniști care au completat viziunea artistică a colecției. Hairstylingul sofisticat a fost semnat de Călin Celău, hairstylist recunoscut din Timișoara, împreună cu cursantele sale Alina Agache și Rus Larisa, ale căror intervenții creative au adăugat un plus de rafinament fiecărei apariții.
”Acest moment este o confirmare emoționantă a muncii, visurilor și emoțiilor turnate în fiecare ținută. O lacrimă de lux este o declarație de iubire pentru femeia fatală, enigmatică și puternică. Le mulțumesc din suflet familiei mele pentru susținerea constantă și necondiționată, și mai ales iubitei mele, care este mereu în spatele scenei – sprijinul ei tăcut, dar esențial, a fost fundamentul acestei reușite. A fost acolo în fiecare pas, cu o încredere care mi-a dat curaj să nu renunț. Succesul colecției nu ar fi fost posibil fără o echipă remarcabilă de profesioniști. Un rol esențial în conturarea look-urilor sofisticate de podium l-a avut echipa de hairstyling, coordonată de Călin Celău, renumit hairstylist din Timișoara, împreună cu cursantele sale Alina Agache și Rus Larisa, ale căror intervenții creative au completat perfect viziunea artistică a colecției”, a declarat Cristian Buză, pentru cotidianul ”Gorjeanul”.
Cristian nu se oprește aici. Din această toamnă, el va începe studiile de master în Design Vestimentar – Design Textil în cadrul aceleiași facultăți timișorene care i-a ghidat pașii în formarea profesională. Iar dacă debutul spune ceva despre direcția pe care o va urma, atunci cu siguranță numele Cristian Buză merită urmărit.
În ultimii doi ani, piesele vestimentare create de tânărul gorjean au ajuns să fie purtate şi de artiști de la noi din ţară. Alina Sorescu, Elena Gheorghe şi Connect-R au fost doar câteva dintre vedetele care au ales să îmbrace creaţiile extravagante.
Într-o lume în care hainele sunt adesea doar funcționale, Cristian Buză a ales să meargă pe o altă cale: moda ca poveste, ca emoție, ca manifest artistic. „O lacrimă de lux” nu e doar un titlu poetic – este o mărturie despre pasiune, disciplină și frumusețea fragilității asumate. Târgu Jiul poate fi mândru: unul dintre fiii săi se transformă, pas cu pas, într-o voce distinctă a designului vestimentar românesc. Și, cine știe, poate curând și internațional.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.