Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de tip COD GALBEN pentru ziua de joi, 31 iulie, valabilă între orele 03:00 și 15:00, ce vizează cantități însemnate de precipitații în nordul Olteniei și nordul Munteniei.
Județul Gorj se numără printre zonele aflate sub avertizare, fiind așteptate ploi abundente care vor acumula local 20–25 l/mp, iar pe arii restrânse se pot atinge și 30–40 l/mp.
Meteorologii avertizează că astăzi, 30 iulie, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, în special în zonele montane, care pot aduce averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului.










































