Locuitorii comunei Căpreni și ai localităților învecinate au acum acces la investigații medicale de calitate, grație dotării Centrului de Sănătate Căpreni cu un ecograf modern, achiziționat printr-un proiect cu finanțare europeană.
Aparatul, în valoare de peste 430.000 lei (cu TVA), a fost achiziționat printr-un proiect derulat prin intermediul Grupului de Acțiune Locală (GAL). Noul echipament va permite efectuarea de examinări medicale precise, contribuind astfel la îmbunătățirea diagnosticării și monitorizării pacienților, direct în cadrul comunității.
Primarul comunei Căpreni, Radu Bîrdăcel, a anunțat finalizarea acestui proiect și a subliniat importanța continuității și seriozității în administrația locală: „Este un exemplu clar că atunci când există continuitate și seriozitate în administrație, proiectele pot prinde viață indiferent de cine le-a pornit. M-am asigurat că toate etapele necesare pentru implementarea acestui proiect au fost duse la bun sfârșit, astfel încât aparatul să poată fi folosit cât mai rapid în slujba oamenilor”.
Investiția vine într-un moment în care accesul la servicii medicale moderne este esențial pentru comunitățile din mediul rural. Primarul promite să continue dezvoltarea locală prin proiecte transparente și eficiente, cu impact real în viața oamenilor, în special în domeniile esențiale: sănătate, educație și siguranță.
Izabella Molnar








































Parandaratul cat a fost? Aproape o suta de mii de euroi un ecograf? Acest tip de aparat, uzual folosit in orice cabinet medical e azi „o basina”! Sau ati adus minunea in domeniu cumva? E macar nou? Mars! Zat!