Omagiu cultural pentru Ion Cepoi

222

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj organizează miercuri, 13 august 2025, ora 12.00, vernisajul expoziției „In memoriam Ion Cepoi”, ce va avea loc în Sala „Florin Isuf” a instituției, chiar în ziua în care acesta ar fi împlinit 74 de ani.

Evenimentul este organizat în semn de prețuire și recunoștință față de cel care a condus destinele Centrului timp de aproape două decenii, între anii 2004 și 2022.

Prin activitatea sa remarcabilă, Ion Cepoi a avut o contribuție esențială la conservarea și promovarea valorilor culturale gorjene, fiind o prezență emblematică în viața artistică și literară a județului Gorj.

Născut la 13 august 1951 în Târgu Jiu, Ion Cepoi a fost poet, prozator, profesor, manager cultural și promotor al identității locale. A ocupat funcții importante în domeniul culturii, printre care director al Casei de Cultură a Municipiului Târgu Jiu, consilier în cadrul Inspectoratului Județean pentru Cultură și secretar literar al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”.

În timpul mandatului său la conducerea CJCPCT Gorj a inițiat proiecte de anvergură naționale și înternaționale.

În cadrul expoziției vor fi prezentate fotografii reprezentative din activitatea sa, precum și copertele volumelor literare semnate de Ion Cepoi, ca o evocare a operei și personalității sale.

”Îi invităm cu drag pe foștii colegi, prieteni, dar și pe toți cei care l-au cunoscut și apreciat, să ni se alăture în acest gest de comemorare și omagiu.

Pasiunea sa pentru cultură, respectul pentru tradiție și devotamentul pentru valorile autentice vor rămâne repere pentru generațiile viitoare”, au transmis organizatorii expoziției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.