Managerii de spitale, obligați la transparență totală

183

Managerii de spitale vor avea obligația legală de a publica periodic pe site-ul spitalului date concrete privind activitatea medicală, administrativă și economică, inclusiv indicatori de performanţă atât pentru ei, cât şi pentru şefii de secţie.

Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a precizat că aceste măsuri vizează consolidarea transparenței și a responsabilității în sistemul public de sănătate. „Am aprobat un nou set de măsuri prin care creştem transparenţa şi responsabilitatea în spitalele publice. Managerii vor fi obligaţi să publice pe site-ul spitalului date clare despre activitatea medicală, economică şi administrativă, inclusiv indicatori de performanţă atât pentru ei, cât şi pentru şefii de secţie”, a anunţat ministrul Alexandru Rogobete.

Printre informaţiile obligatorii se vor regăsi: numărul de pacienți transferați, serviciile acordate pe fiecare specialitate, contractele de achiziţie publică, dar şi indicatori privind satisfacţia pacienţilor şi feedback-ul primit din partea acestora.

Ministrul a precizat că acești indicatori de performanță vor fi folosiți ca instrumente reale de evaluare, nu doar ca simple statistici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.