Un tânăr de 24 de ani, din Baia de Fier, este cercetat penal după ce a fost depistat în trafic, azi-noapte, în localitate, conducând, sub influenţa alcoolului, un autovehicul. Șoferul nu a oprit la semnalele poliţiştilor, fiind urmărit de către aceştia.
„La data de 14 august 2025, în jurul orei 02.40, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe DJ 675C-Baia de Fier, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, iar la scurt timp, conducătorul acestuia a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu gardul unei locuințe, situat pe partea stângă a direcției de deplasare, fără a suferi vătămări corporale. Polițiștii au procedat la identificarea conducătorului auto, în identitatea unui tânăr de 24 de ani, din Baia de Fier, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,31 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană aflată sub influența alcoolului”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Tânărul a primit și trei sancțiuni în valoare totală de 3.816 lei, pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum, lipsa documentelor și neoprirea la semnalul polițistului.










































