Sâmbătă, 16 august 2025, promoția 1972 a clasei a VIII-a a Școlii Generale Polovragi, a organizat, la Căminul Cultural din comună, o adunare festivă cu prilejul aniversării a 53 de ani de la absolvire.
Întâlnirea de 53 de ani de la absolvirea clasei a VIII-a a promoției 1972, a fost o întâlnire emoționantă, cu povești de viață ale elevilor de atunci deveniți astăzi adulți împliniți cu copii și nepoți!
Prima parte a activității s-a derulat la Căminul Cultural Polovragi avându-l ca moderator pe domnului primar Epure Gheorghe, ajutat îndeaproape de colega noastră, Doina Ispas, fosta lui secretară, iar sonorizarea a fost asigurată de către domnul Narcis Orzan, directorul Căminului Cultural.
La masa prezidiului instalată pe scena din sala de festivități a Căminul Cultural au luat loc: profesorul de limba română, Gheorghe Sucitu, fost director al școlii și soția sa, Mioara Sucitu, învățătoarea celor din satul Racovița, profesoara Maria Chirițescu (de muzică și desen), profesoara Ioana Epure (de limba română) și moderatorul evenimentului, domnul primar Epure Gheorghe.
Activitatea a început la ora 11:30 cu intonarea Imnului Național, după care domnul director Sucitu Gheorghe a strigat catalogul celor două clase. La clasa a VIII-a A, din cei 26 de absolvenți, au răspuns prezent, doar jumătate: Anton Ion, Bușe Gheorghe, Drăghici Nicolae, Epure Petre, Greculescu Nicolae, Lăbău David, Nodea Elena, Popescu Ion, Popescu Tatiana, Popescu Xenia (șefa clasei), Prințipu Angela, Târlea Maria și Vițan Elena. Cinci au decedat: Mituță Constantin, Negoescu Silvia, Păpurică Gheorghe, Țocu Ion și Udrea Dumitru. Au absentat din diferite motive, 8 colegi: Diaconescu Ion, Dina Petre, Georgescu Ion, Popescu Dochia, Popescu Elena, Răitan Victorița, Sanda Vasile și Udrea Maria. Profesorii clasei a VIII-a A au fost: Mesteacăn Maria – diriginte (decedată), Bădița Gheorghe (decedat), Chirițescu Maria, Chirițescu Marin (decedat), Chivu Nicolae, Epure Ioana, Georgescu Anton (decedat), Mesteacăn Constantin (decedat), Misailescu Ion (decedat) și Popescu Ion (decedat).
La clasa a VIII-a B, din cei 27 de absolvenți, au răspuns prezent, 12: Constantinescu Ion, Dobrogeanu Marcel, Iancu Maria, Manasiescu Doina, Negoescu Elena (șefa clasei), Sanda Angela, Sărdaru Maria, Sucitu Marcu, Sucitu Vasile, Ștefănescu Maria, Truică Elena și Țocu Maria. Șapte au decedat:
Barbu Titel-Constantin, Epure Mariana, Linguraru Nicolae, Opriana Maria, Petrițan Nicolae, Sanda Constantin și Ștefănescu Gheorghe. Au absentat din diferite motive, 8 colegi: Ciurdel Maria, Chivu Elena, Lăbău Florica, Nicu Gheorghe, Popescu Dumitru, Popescu Ilie, Roșca Ion și Udrea Elena.
Profesorii clasei a VIII-a B, au fost: Sărdaru Ion – diriginte (decedat), Bădița Gheorghe (decedat), Chirițescu Maria, Chirițescu Marin (decedat), Chivu Nicolae, Epure Ioana, Georgescu Anton (decedat), Misailescu Ion (decedat), Popescu Ion (decedat) și Sucitu Gheorghe.
După un moment de reculegere pentru profesorii și colegii decedați, a urmat, cu multă emoție, prezentările fiecăruia cu realizări ale vieții și amintiri din timpul școlii, punctând pe calitatea educației primite de la dascălii din școala generală.
Din partea dascălilor a transmis un mesaj frumos doamna profesoară Maria Chirițescu, în vârstă de 95 de ani, pe care-l redau aproape în totalitate: „Sunt încărcată de emoții și de onoare că la această aniversare de anvergură am fost din nou invitată de foștii mei elevi, promoția 1972, care astăzi aniversează 53 de ani de la absolvirea clasei a VIII-a. Îmi aduc aminte că plecam la concursuri, cu voi și alții ca voi, câte trei zile și am reușit să obținem premii pentru mândria Comunei Polovragi și am scris istorie din acest punct de vedere. Mă bucur că ați reușit, după o jumătate de secol să vă revedeți, să vă depănați amintiri și să vă spuneți realizările vieții. Eu am împlinit 95 de ani la 5 februarie anul acesta, și vă spun un secret al longevității mele: Liniștea din familie, îți prelungește viața. Soțul meu a murit
la 92 de ani și el a luptat pe front în Al Doilea Război Mondial. Să nu fii conflictual, mai ales cu cei din familie. Să nu fii mereu cu sabia scoasă din teacă! Vă sfătuiesc să păstrați armonia în familie, să conviețuiți frumos, să vă vorbiți frumos, să vă alintați, să vă mângâiați și să vă ajutați unul pe altul. Vă mai spun odată: Longevitatea e liniștea din familie! Și vă mai dau un sfat: Să rămâneți elevi ai vieții, ai timpului și ai sufletului! Vă felicit pentru că într-o lume care se grăbește v-ați adunat să sărbătoriți prietenia și trecutul comun și trebuie să felicit și organizatorii că s-au zbătut ca să vă adune astăzi, aici, în comuna natală. Îmi pare rău că sunt mulți decedați. Prezența voastră aici împreună cu prezența mea la această vârstă arată cât de prețioase sunt rădăcinile pe care le-am crescut împreună. Astfel de revederi nu sunt doar momente de aducerea aminte, ci adevărate sărbători ale sufletului, pentru voi, pentru mine, pentru întreaga comunitate. Să nu uitați niciodată că tinerețea vine din suflet!” Să-i dea Dumnezeu sănătate și viață lungă că frumos a vorbit și la fel de frumos ne-a educat.
Au urmat apoi două surprize. O delegație de la Mișcarea Națională pentru Apărarea Drepturilor Omului din România (M. N. A. D. O. R. Timișoara – oraș martir) formată din: general Știr Remus – Președinte, comisar Sebeșan Eugeniu-Iulian – vicepreședinte, Cocheci Mirela, comisar șef pentru Hunedoara și comisar Lavinia Cicic au făcut o scurtă prezentare, prin domnul general Știr Remus, după care l-au numit comisar pe județul Gorj pe domnul col. (rtr.) Gheorghe Bușe, căruia i-au înmânat legitimația și insigna de comisar. Doamna comisar șef Cocheci Mirela, inspector ANAF, poet și jurnalist, a transmis un scurt mesaj: „Ne aflăm astăzi în frumoasa dumneavoastră localitate Polovragi, un loc binecuvântat de Dumnezeu și de istorie, și ne bucurăm din tot sufletul că am putut să fim alături de dumneavoastră pentru a marca acest moment deosebit, care pentru mine a fost chiar o lecție de viață. Am trăit fiecare poveste de viață alături de dumneavoastră, un moment care se întâmplă din ce în ce mai rar. Iată că am venit și noi cu un moment deosebit, acela de investire al domnului Gigi Bușe în funcția de comisar al Sucursalei Târgu Jiu din cadrul Mișcării Naționale pentru Apărarea Drepturilor Omului – Timișoara oraș Martir. Organizația noastră, condusă de domnul general Remus Știr, este înființată cu mulți ani în urmă, la Timișoara, și are filiale/sucursale în aproape toată țara, dar și în străinătate. Ne bucurăm că acum suntem prezenți și în județul Gorj și să facem lucruri frumoase împreună”, apoi a citit una din poeziile sale scrise cu ceva timp în urmă intitulată „Zamolxis, omul zeu”, căreia i-a mai adăugat pe loc o nouă strofă: „Și totuși, puntea încă mai există/ Și flacăra e încă trează, vie,/ MNADOR, cu oastea sa rezistă / Vom construi o nouă Românie.”
A doua surpriză a fost făcută de către domnul primar Gheorghe Epure, invitându-l pe scenă pe Ion Crețeanu – Tezaur Uman Viu și maestru al cobzei, care ne-a încântat cu trei balade, profitând de faptul că în perioada 15 – 17 august 2025, Polovragiul, perla turistică a Olteniei, găzduiește a doua ediție a Festivalului Internațional de Cultură și Tradiții „Lira Tracă și Taraful lui Orfeu”.
Cu aceasta, activitatea de la Căminul Cultural s-a încheiat, iar noi am mers în cimitirul comunei unde am aprins candele celor care-și odihnesc somnul de veci acolo, în liniște și pace.
Ultimul moment s-a desfășurat la Pensiunea „Cheile Oltețului”, unde a avut loc o masă festivă, iar gazdele s-au întrecut să ne servească bucate alese! Vinul din carafe a dezlegat limbile mesenilor, iar veselia și voia bună a dăinuit până seara târziu.
Mulțumim, și pe această cale, colegilor care s-au ocupat de organizare: Ion Constantinescu (viceprimar), Doina Ispas (fostă secretară a comunei, acum pensionară și ea), Nana Negoescu și Epure Petre, retrași la pensie la casele părintești din comună.
Gigi BUȘE







































