Într-o perioadă în care presa scrisă se luptă pentru supraviețuire, iar seniorii din sate depind de un ziar livrat la poartă pentru a rămâne conectați cu lumea, Poșta Română – companie de stat, plătită din bani publici – pare că își consumă energia și resursele într-un joc absurd de ping-pong birocratic cu ea însăși.
Totul începe cu timbrele. Un detaliu aparent banal, dar care relevă absurdul unei administrații publice scindate artificial: Poșta Română își cumpără propriile timbre de la o companie subsidiară, Romfilatelia, care nu face altceva decât designul grafic. Tipărirea este tot în curtea Poștei. Iar statul plătește… statului.
Romfilatelia, inițial o sucursală, a fost transformată în 2004 într-o companie cu personalitate juridică separată, cu directori, consiliu de administrație și zeci de angajați. În ultimii ani, a acumulat pierderi – doar în 2024, 2,1 milioane de lei – într-un domeniu (filatelia) în clar declin. Ministrul Economiei, Radu Miruță, a numit această structură „un exemplu de așa nu în statul român”, și a anunțat că va relua demersurile de reorganizare. Până acum, însă, nicio reformă reală nu a fost dusă la capăt, din cauza „reticenței interne și lipsei de voință politică”.
Pe 7 august 2025, Romfilatelia a intrat „într-o nouă etapă de dezvoltare”, odată cu numirea lui Gabriel Florin Bulumac ca director general. Acesta a primit un mandat clar: internalizarea companiei în structura Poștei. O mișcare logică, dar tardivă, în condițiile în care ani întregi, această relație schizoidă a generat costuri și birocrație inutilă.
În timp ce timbrele se rebranduiesc, presa moare cu zile
În tot acest timp, presa tipărită – cel mai important partener de distribuție al Poștei Române, dar și unul dintre cei mai vulnerabili clienți – este sufocată de politici tarifare din ce în ce mai agresive.
Cotidianul „Gorjeanul”, cea mai veche publicație din județul Gorj, a tras un semnal de alarmă dur în 14 august: de la începutul anului, Poșta a crescut comisionul de distribuție cu 0,75 lei/exemplar, iar din iulie 2025 acesta a urcat la 1,05 lei (fără TVA). Din august, s-a majorat și comisionul pentru contractarea unui abonament, ajungând la 8,47 lei per unitate. Estimările spun că de la 1 ianuarie 2026 se va ajunge la 1,5 lei pe exemplar.
”Gorjeanul” continuă lupta și dorim să punctăm faptul că aceste tarife ar putea fi, să zicem, justificate dacă serviciul ar fi impecabil. Dar realitatea din teren este exact opusul: distribuție lentă, erori frecvente, lipsă de transparență și ziare care nu ajung la destinatari zile în șir. Poșta Română impune presei locale tarife ca pentru servicii premium, în timp ce calitatea serviciului rămâne aceeași.
În mod ironic, Poșta Română a raportat în 2024 cele mai bune rezultate financiare din istoria recentă: profit net crescut cu 396%, ajungând la 70,7 milioane lei. Dar acest miracol financiar are un revers dureros: este construit pe spinarea unor publicații mici, pe contribuția indirectă a pensionarilor din sate care își văd ziarul întârziat și a editorilor care absorb costurile pentru a nu pierde cititorii.
S-a digitalizat Poșta? Nu. S-au redus întârzierile? Nici vorbă. Dar s-au tăiat peste 5.000 de posturi în ultimii 10 ani și s-au închis zeci de oficii rurale.
Ce viitor are presa scrisă în România?
Aceasta este întrebarea pe care autoritățile trebuie să o pună acum, nu mâine. Dacă Romfilatelia este o relicvă a trecutului care poate fi reintegrată cu ușurință în Poștă, presa locală nu are această opțiune. Ea nu poate fi absorbită sau digitalizată forțat. Este nevoie de parteneriate reale, politici publice coerente și, mai ales, de înțelegerea faptului că un ziar livrat la poartă este – în multe comunități – mai valoros decât orice newsletter.
Poșta Română trebuie să decidă ce vrea să fie: o companie care își taxează clienții vulnerabili pentru a-și cosmetiza performanțele, sau un partener public al comunităților care încă mai cred în hârtie, în știri, în cultură locală și în sensul social al comunicării.
Altfel, riscul este real: România va rămâne cu timbre frumoase și profituri pe hârtie, dar fără presă scrisă. Iar asta va costa infinit mai mult decât un leu în plus la livrare.
Izabella Molnar
