Electrocentrale Craiova nu a returnat împrumutul de 1 milion de certificate de CO2 către CEO! Ce se întâmplă cu garanția de 70 de milioane de euro!

419

Într-un sector energetic sufocat de decizii politice opace, două companii de stat – Electrocentrale Craiova și Complexul Energetic Oltenia – se află în centrul unui scandal cu implicații financiare și instituționale majore. Un împrumut de aproape un milion de certificate de emisii CO2, garantat cu 350 milioane lei și susținut de un credit bancar, s-a transformat într-un litigiu arbitral, potrivit unui document oficial al CEO. Cu Ministerul Energiei în rol de acționar tăcut și cu precedentul falimentar al Termo Craiova 2 în fundal, acest caz devine simbolul unei guvernanțe energetice în derivă, unde complicitatea și lipsa de responsabilitate par să fie regula și nu excepția.

În toamna lui 2024, Electrocentrale Craiova SA, aflată într-o cursă contra cronometru pentru a se conforma legislației europene de mediu, a cerut ajutorul ,,fratelui” mai mare din Gorj – Complexul Energetic Oltenia. Soluția? Un împrumut de aproape un milion de certificate de emisii de gaze cu efect de seră. O tranzacție care, în aparență, părea un gest de solidaritate între două entități aflate sub aceeași umbrelă ministerială. În realitate, a fost începutul unei complicații financiare cu potențial exploziv.

Hotărâre cu garanție de stat
Pe 26 septembrie 2024, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor CE Oltenia a aprobat acordarea împrumutului. Maximum 1.000.000 de certificate, în condiții de piață, cu termen de rambursare până la 1 septembrie 2025. Garanția: 350 milioane de lei. Din care 331 milioane acoperiți printr-un credit de la Exim Banca Românească, banca de stat. Restul, aproape 19 milioane de lei, din surse proprii ale Electrocentrale Craiova. Creditul a fost aprobat, garanția a fost constituită și, la scurt timp, Electrocentrale Craiova a semnat contractul pentru 960.000 de certificate de CO2. Un împrumut care, la acel moment, părea salvator. Astăzi, pare o capcană.

Termenul se apropie, iar certificatele nu se întorc
Pe 31 iulie 2025, acționarii CE Oltenia au luat act de informarea privind promovarea unei cereri de arbitraj în vederea soluționării litigiului ce privește datoria Electrocentrale Craiova către compania energetică din Gorj. Electrocentrale Craiova nu a returnat certificatele. Termenul de 1 septembrie este peste…zece zile. Dacă în aceste zece zile nu se întâmplă nimic, CEO va executa garanția. Adică va accesa cele 70 de milioane de euro din contul Escrow deschis la Exim Banca Românească.
O mișcare convenită de la început care va salva CEO de la pierderi, dar va arunca Electrocentrale Craiova într-un nou impas. Și, mai grav, va confirma că statul român continuă să-și gestioneze companiile energetice cu ochii închiși și mâinile legate.
Trebuie amintit faptul că, în trecut, fosta Termo Craiova 2 a păgubit CE Oltenia cu 309 milioane lei pentru cărbunele livrat și neplătit. Societatea a intrat în faliment, iar CEO s-a înscris la masa credală cu 309 milioane de lei, dar nu a recuperat nimic. Acționarii Electrocentrale Craiova urmează să decidă, zilele viitoare, dacă vor achiziționa certificatele necesare rambursării. Dar întrebarea nu este dacă vor decide, ci dacă mai pot. Într-un context financiar fragil, cu datorii acumulate și lipsă de lichidități, achiziția pare improbabilă.

Ministerul Energiei – acționar, arbitru și spectator
Ministerul Energiei este acționarul majoritar la ambele companii și a desemnat aceeași persoană în AGA și la CEO și la Electrocentrale Craiova!
Mai trebuie adăugat faptul că, CE Oltenia a primit granturi de la bugetul de stat în valoare de 946,4 milioane euro între 2021 și 2024 pentru achiziția certificatelor de carbon. Pentru 2025, ajutorul de stat aprobat este de 279 milioane de lei. Cu alte cuvinte, CEO a fost alimentată cu bani publici pentru a respecta legislația de mediu, iar apoi a împrumutat certificate unei companii care nu le mai returnează. Cazul Electrocentrale Craiova – CE Oltenia este simptomatic pentru modul în care România gestionează tranziția energetică: cu improvizații, împrumuturi riscante și protecție politică. Ce face Ministerul Energiei? Asistă!
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.