Ministrul Sănătății: La sfârşitul acestui an va fi finalizat primul Centru de Mari Arşi din România

146

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că la finalul acestui an se vor încheia lucrările la primul Centru de Mari Arşi care se află în construcţie la Timişoara.

„Dintre cele trei Centre de Mari Arși aflate în construcție, cel de la Timișoara este cel mai avansat. Urmăresc acest proiect zilnic, l-am susținut constant alaturi de echipǎ și mă bucur enorm să pot spune că Timișoara va găzdui primul centru funcțional dedicat tratării marilor arși.

Stadiul lucrărilor este de 75–80%, structura fiind finalizată integral (100%), iar în ceea ce privește arhitectura și instalațiile, progresul este de 70%, respectiv 75%.
Acest centru nu va fi doar un spațiu pentru tratarea marilor arși, ci va include și dotări medicale de ultimă generație:
• 58 de paturi pentru UPU-SMURD
• 12 paturi pentru pacienții cu arsuri grave
• 6 rezerve pentru pacienți cu arsuri intermediare și post-critici
• 5 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă
• o secție ATI cu 27 de paturi
• un bloc operator modern cu 25 de săli
De asemenea, clădirea va fi prevăzută cu heliport, pentru intervenții rapide și sigure”, a anunțat ministrul.
Proiectul are o valoare de 80 de milioane de euro, finanțarea fiind asigurată de Ministerul Sănătății prin proiectul Băncii Mondiale, în parteneriat cu autoritățile județene. La nivelul Ministerului Sănătății a fost deja declanșată procedura pentru achiziția echipamentelor medicale necesare, astfel încât centrul să poată fi dat în folosință cât mai repede.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.