CE Oltenia închiriază zeci de autovehicule de transport marfă. Contract de peste 5 milioane lei

185

Complexul Energetic Oltenia organizează o nouă licitație deschisă pentru închirierea de autovehicule de transport marfă cu șofer. Achiziția este estimată la 5,15 milioane de lei, iar contractul a fost împărțit în 11 loturi.
„Prin contractarea acestor tipuri de servicii ce privesc închirierea de vehicule de transport marfă cu şofer, se va asigura aprovizionare continuă cu diferite piese de schimb şi materiale, transportul pentru reparaţii a pieselor agabaritice și a diferitelor subansamble, evacuarea de materiale din cariere, mentenanța din cariere și continuarea funcționării corespunzătoare a activității miniere de producție. Transportul bazei materiale la punctele de lucru se va desfășura zilnic, în 1-2 schimburi, între 5-7 zile/săptămână”, potrivit documentației.
Data limită pentru depunerea ofertelor sau a cererilor de participare este 25 septembrie 2025, ora 15:00, pentru toate loturile.
CE Oltenia are nevoie de 26 de autovehicule, cele mai multe – 11 la număr – urmând să deservească Unitatea Minieră de Cariere Rovinari. Se caută diverse tipuri de mașini: autocamioane, autobasculante și autoutilitare pick-up,
Contractul va fi încheiat pe o perioadă de un an.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.