Consiliul Județean Gorj sprijină financiar bisericile din județ

187

Consiliul Județean Gorj a aprobat, ieri, în ședință, Regulamentul prin care unitățile de cult din județul Gorj pot primi sprijin financiar de la bugetul județului.

Astfel, bisericile și așezămintele religioase vor putea solicita bani pentru: reparații și întreținere la lăcașurile de cult, lucrări de construcție sau consolidare, amenajarea și dotarea capelelor, muzeelor sau așezămintelor sociale, activități caritabile și sociale derulate de parohii și conservarea patrimoniului religios și cultural.

Sumele acordate vor fi între 30.000 și 100.000 lei, în funcție de proiectele depuse și de punctajul obținut.

„Decizia vine în sprijinul comunităților locale, pentru că bisericile nu sunt doar locuri de rugăciune, ci și centre de tradiție, cultură și ajutor pentru cei aflați în nevoie.

Consider că acest sprijin financiar este acordat în mod transparent, pe baza unui regulament clar, astfel încât fiecare parohie interesată să știe cum poate accesa fondurile”, a transmis Anca Bordușanu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.