Într-una din zilele toride ale lunii iulie 2025, mă aflam la sediul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Economice Târgu Jiu a Universităţii Titu Maiorescu, din Bucureşti, împreună cu fostul magistrat Romulus Morega, actualmente profesor la catedra de drept penal a facultăţii noastre. Depănând amintiri despre anii de studenţie şi despre foştii profesori, ne-am oprit asupra personalităţii regretatului profesor Nicolae Popa. În ceea ce mă priveşte, am avut privilegiul de a mă număra printre cei care au fost marcaţi profund de personalitatea sa maiestuoasă şi enciclopedică. Pot să spun că întâlnirea cu domnia sa a fost decisivă pentru formarea şi evoluţia mea ulterioară.
După absolvirea facultăţii de drept am susţinut licenţa, avându-l ca preşedinte al comisiei. După câţiva ani, aveam să-l reîntâlnesc la Facultatea de Drept Tg-Jiu a Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti, unde domnia sa preda cursul de Teoria generală a dreptului. Rămăsese acelaşi om şi profesor deosebit, cu vocea sa inconfundabilă ce mi-a rămas întipărită în minte şi în suflet. Avea o voce profundă şi amplă şi era un om al ideilor, un filosof al dreptului. Ştia să transforme materia teoretică într-o fascinantă incursiune în profunzimea normelor juridice. Făcea întotdeauna conexiuni între drept, moralitate şi viaţa socială.
Desigur, rar întâlneşti un om care să vorbească despre drept cu atâta pasiune, cu poezie şi claritate deopotrivă. Marele profesor, oltean la origine, s-a născut la Govora, localitate cunoscută prin Mănăstirea Govora şi prin Pravila de la Govora, una dintre primele cărţi scrise în limba română. Domnia sa a fost unul dintre cei mai renumiţi oameni de ştiinţă şi cultură ai neamului românesc. De altfel, după cum spunea, venea dintr-un mediu autentic, dintr-un spaţiu de libertate naturală şi avea să se ciocnească cu spaţiul citadin al Bucureştiului. Dragostea faţă de locurile natale l-a însoţit toată viaţa şi în cei 80 de ani de viaţă a revenit cu mare drag de fiecare dată pe meleagurile natale.
Cu mare drag venea şi la Târgu Jiu, unde îşi ţinea cursurile cu mult profesionalism şi trebuie să învederez că în îndelungata sa activitate didactică a format zeci de generaţii de studenţi, masteranzi şi doctoranzi, marcându-le în sens pozitiv existenţa şi devenirea profesională. Avea o experienţă de zeci de ani dobândită la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti. Este pentru mine şi pentru cei care l-au cunoscut şi apreciat un titlu de mândrie. De asemenea, mă simt dator să precizez că-i datorez mult şi întotdeauna îi voi purta un profund respect.
Nu trebuie să uităm că domnia sa are o operă impresionantă, o operă de referinţă pentru teoreticienii şi practicienii dreptului din ţară şi din străinătate. A fost omul care a răspuns prompt, inspirat şi echilibrat provocărilor fiecărei etape pe care a parcurs-o societatea. A fost un excelent profesionist, teoretician şi practician, pentru că a fost implicat în tot ceea ce a însemnat cunoaşterea, înţelegerea, aprofundarea, acceptarea şi aplicarea dreptului intern, european şi internaţional. A fost un fin observator al evoluţiilor dar şi un excelent cunoscător al tainelor dreptului şi consider că a fost îndreptăţit să îndeplinească cele mai înalte funcţii în stat: judecător şi preşedinte al Curţii Constituţionale a României (atunci când CCR era cu adevărat o instituţie ce garanta supremaţia şi respectarea Constituţiei României), judecător şi preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi alte funcţii relevante pentru drept şi justiţie, ocupând un loc aparte între elitele ţării.
Ca veritabil profesionist al dreptului a stat la masa marilor jurişti ai lumii. S-a remarcat şi ca om de cultură, având în vedere preocupările sale culturale şi legăturile de frumoasă prietenie cu mari personalităţi ale culturii naţionale şi universale (scriitorul academician Fănuş Neagu, academicianul Grigore Moisil, scriitori precum Dinu Săraru, Ion Dodu Bălan, Ion Băieşu şi alţii), cu mari maeştri ai artei teatrale şi cinematografice (Radu Beligan, Ion Besoiu, Ştefan Ciubotăraşu, Marin Moraru ş.a.). Cu zâmbetul său cuceritor prof. Nicolae Popa era dedicat celor mai preţioase valori morale: credinţa, iubirea, naţiunea şi dreptatea. Era deosebit ca om şi a ajutat oamenii ori de câte ori a avut prilejul, transmiţând în acelaşi timp optimism şi gânduri frumoase „tinerilor de toate vârstele”.
Referindu-se la sacralizarea dreptului şi la aplicarea sa în practica cotidiană spunea că trebuie cuprinsă în Codurile Civil, Penal, de Procedură Civilă şi Penală, de Procedură Administrativă etc. Trebuie să remarc faptul că profesorul Nicolae Popa era un hegelian care vedea adevărul în mişcare şi care a ţinut un echilibru just între static şi dinamic, aşa cum spunea marele său prieten Emil Molcuţ.
Aşa cum rezultă dintr-un interviu dat de marele profesor Nicolae Popa cu ceva timp înainte de a pleca din această lume, „Marea virtute a omului este Munca”. În întreaga sa viaţă a avut bucuria performanţelor, a ideilor, a libertăţii de gândire şi de expresie. Permanent a fost conectat la lumea valorilor, în deplin respect faţă de cei din jur, în morală, în adevăr şi dreptate, cu deplină responsabilitate şi demnitate. Legătura sa cu dreptatea pornea de la cinste, de la educaţie, căci să faci dreptate – spunea domnia sa – „trebuie să cunoşti şi multă carte, trebuie să vezi cu ochii pe care ţi-i dă înţelepciunea, educată şi formată la şcoala dreptăţii.” (din revista Manifest româneşte nr.1/2019 p.49)
Îndrăznesc să cred şi să spun că dacă mulţi oameni, mai ales foşti studenţi, masteranzi sau doctoranzi, vor fi aşa cum a fost domnul profesor, societatea noastră va deveni mai bună şi mai dreaptă. Pentru toate acestea îi sunt şi îi rămân veşnic îndatorat şi încărcat de recunoştinţă.
Mircea Tutunaru
