Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că studenții vor participa luni la protestele sindicatelor din învățământ și că, după deschiderea anului universitar, va organiza proteste în toate centrele universitare din țară.
„ANOSR anunță proteste masive și marșuri în toată țara îndată ce anul universitar va începe, dacă măsurile de austeritate care afectează întregul sistem de învățământ superior nu sunt retrase de către decidenți. Începând cu revolta din educație de astăzi, continuăm să ne arătăm solidari cu toate mișcările inițiate împotriva deciziilor care impactează negativ desfășurarea normală a procesului educațional. (…) Transmitem așadar, având mai puțin de 30 de zile până la începerea anului universitar și deja cu școlile deschise, un mesaj ferm Guvernului României: lucrurile nu pot rămâne așa, educația nu se poate face așa, anul universitar nu va începe așa”, au transmis studenții.









































