Astăzi, în credința noastră dreptmăritoare, îl prăznuim și pe Sf. Mare Mc. Mina, căruia îi port cu drag și cu mare cinste slăvitul său nume, pentru că în parohia pe care o păstoresc, acest sfânt drag inimii mele este considerat unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți din calendarul creștin-ortodox, prăznuit în fiecare an pe 11 noiembrie, cu doar câteva zile înainte de lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului. S-a născut în jurul anului 285 d.Hr., în Egipt (zona Nikiou / Memphis) și a fost decapitat în jurul anului 309 d.Hr., la Cotyaeum, în Turcia, în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor. Părticele din sfintele sale moaște se găsesc și în România, la București, Biserica «Sfântul Mina» din sectorul 3, la Iași și la Suceava. Este recunoscut în traditia populară și bisericească drept: ocrotitorul celor păgubiți, nedreptățiți în procese sau înșelați, grabnic ajutător la găsirea lucrurilor pierdute sau furate, sprijin pentru cei care caută dreptate, locuri de muncă sau izbăvire din greutăți! Sf. Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, și-a lăsat ostășia și s-a dus în munte în pustie, voind a viețui cu fiarele, decât cu poporul care nu cunoaște pe Dumnezeu. Și umbla din loc în loc, prin munți și prin pustietăți, învățând Legea Domnului, iar cu postul și rugăciunea curățindu-și sufletul său, slujea ziua și noaptea adevăratului Dumnezeu.
,,Folositor și ajutător mare te-ai arătat lumii în primejdii, mucenice”!
Născut în străvechea capitală a faraonilor, a trăit în timpul împăraților romani Diocletian și Maximian, într-o atmosferă creștină, beneficiind de o educație aleasă, însă a rămas orfan la vârsta de 11 ani. Și-a închinat viața rugăciunii și postului, fiind prețuit și respectat de toți cei care îl cunoșteau. S-a înrolat în armata imperială, dar a părăsit-o pe 23 februarie 303, când Diocleţian a emis primul edict de persecutare a creştinilor, dedicându-se întru totul vieţii ascetic, după care ajunge în orașul Cotyaeum (Turcia), în preajma unei sărbători păgâne, și își mărturisește fără nicio rezervă credința în Hristos, dar, ajunge în fața prefectului Pyrrhus, care îl îndeamnă să se lepede Hristos. Deoarece nu a acceptat să se închine idolilor și să renunțe la viața creștină, i-au fost tăiate mâinile și picioarele și ulterior capul. Sora Sfântului Mina i-a luat trupul și l-a dus în Alexandria, pentru a-l îngropa, iar, după ce persecuția împotriva creștinilor a încetat, Patriarhului Atanasie al Alexandriei i s-a arătat în vis un înger, care i-a spus să mute moaștele Sfântului Mina la marginea
Lacului Mariut, însă, cămila pe care era așezat trupul Sfântului, nu a mai vrut să se mişte mai departe, după care Patriarhul, alături de credincioși, a interpretat acest lucru ca pe un semn de la Dumnezeu şi a așezat trupul Sfantului Mina într-o groapă, exact în acel loc. Conform Sinaxarului, nimeni nu a știut nimic multă vreme despre locul în care au fost îngropate osemintele Sfântului Mina, până când, într-o zi, un păstor s-a vindecat, trecând pe acolo, alături de turma sa. De atunci, locul a devenit cunoscut între creștini în scurt timp, iar, fiica Sfântului Împărat Constantin cel Mare a ajuns aici și s-a vindecat de lepră. În urma acestei minuni, Sfântul Mina i s-a arătat în vis împăratului şi i-a spus că în acel loc se află înmormântat trupul său. Drept mulţumire, Împăratul a construit o biserică și a aşezat aici racla cu moaştele Sfântului. În felul acesta a luat naștere «Abu Mena», oraşul Sfântului Mina, unul dintre cele mai vestite locuri de pelerinaj din lume. Din Acatistul Sf.Mina să rostim cu toți: ,,Folositor și ajutător mare te-ai arătat lumii în primejdii, mucenice, că pe mulți i-ai izbăvit de pagube: furii urmărind, pierderile depărtându-le și celor ce aleargă la tine cu credință, împlinind cererea lor; pentru aceasta te rugăm, fii milostiv și nouă care îți cântăm: Bucură-te Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule”! Conform sinaxarului egiptean, se spune că Eufemia, mama Sfântului, nu avea niciun copil, dar, într-o zi, aceasta s-a dus la biserica din Attrib, cu ocazia unei sărbători închinate Maicii Domnului. Acolo, văzând părinții și copiii lângă ei, frumos îmbrăcați de sărbătoare, ea s-a întristat, a sususpinat și a lăcrimat, îngenunchind în fața icoanei Sfintei Fecioare Maria. Apoi, s-a rugat fierbinte să mijlocească în fața iubitului ei Fiu, ca să-i dăruiască și ei un copil. Atunci, o voce s-a auzit dinspre icoană, spunând „Amen”. S-a bucurat nespus, înțelegând că Domnul și Maica Sa îi auziseră rugăciunile, de aceea, întorcându-se acasă, i-a povestit soțului ei, Eudoxius, cele întâmplate, iar el a zis: „Fie voia Domnului”! Domnul, Iubitorul de oameni, le-a dăruit un copilaș, un băiat pe care l-au numit Mena (Mina), după cuvântul „Amen” pe care îl auzise mama sa în fața icoanei, iar, mai târziu, fericiții părinți au mai avut un fiu și o fiică.
Preot Paroh dr. Iconom stavrofor Mina Minel VODOIU, Parohia Vladimir






























