Moțiune simplă împotriva ministrului Educației: „Îngroapă educația”

144

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) va depune miercuri o moțiune simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David, a anunțat luni liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, într-o conferință de presă.

„Din păcate, avem o situație mult mai grea decât în anii trecuți în educație. Din punct de vedere politic, noi am decis să marcăm această degradare a modului în care statul român tratează educația, printr-o moțiune simplă pe tema politicilor din educație, pe care o vom depune în ziua de miercuri. Așa, ca să fac o glumă care nu e chiar glumă, sigur că strângem semnăturile până miercuri, dar ne era teamă că dacă o depuneam azi și regulamentul prevede ca în maxim șase zile de la depunere să se dezbată, să nu ne programeze dezbaterea din nou duminică. Am văzut că onor coaliția a început să se obișnuiască cu ziua de duminică, și atunci o depunem miercuri, pentru a evita o astfel de chestiune. (…) Va fi depusă la Senat”, a declarat Peiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.