Doi bărbați din comuna Bâlteni au fost reținuți, ieri, în urma unui conflict spontan. Scandalul a avut loc sâmbătă, în fața unui magazin din localitate. Un bâtrân de 76 de ani a sunat la 112 și a declarat că ar fi fost agresat, fiind lovit cu un bici, de un alt bărbat de 40 de ani, din localitate.
„Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că în dimineața zilei de 6 septembrie 2025, în timp ce bărbatul de 76 de ani se afla în fața unui magazin din comuna Bâlteni, pe fondul unui conflict spontan pe care l-ar fi avut cu bărbatul de 40 de ani, ar fi fost lovit de către acesta din urmă cu un obiect contondent în zona urechii drepte.
În urma agresiunii, bărbatul a fost transportat la spitalul orășenesc Rovinari pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate. Persoanei vătămate i s-au adus la cunoștință prevederile Legii 26/2024, fiind totodată emis un ordin de protecție provizoriu extins împotriva bărbatului de 40 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.
La aceeași dată, bărbatul de 40 de ani, din Bâlteni și soția sa, o femeie de 38 de ani, din aceeași localitate, au sesizat polițiștii, prin plângere, cu privire la faptul că, în timpul conflictului, ar fi fost agresați de bărbatul de 74 de ani și de fiul acestuia, de 51 de ani, fiind loviți în zona șoldului, capului și membrelor.
„De asemenea, celor doi soți le-ar fi fost distruse telefoanele mobile de către cei doi bărbați. În urma agresiunii, cei doi soți nu au solicitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere. La data de 8 septembrie 2025, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au continuat cercetările în dosarul penal, faţă de bărbații de 40 și 51 de ani fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, au mai precizat reprezentanții IPJ Gorj.










































