Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi a făcut astăzi o serie de precizări privind proiectul de modificare a Ordinului nr. 762/1992/2007, care aprobă criteriile medico-psihosociale pentru încadrarea în grad de handicap. Instituția a anunțat că proiectul NU prevede chemarea la reevaluare a persoanelor care deja dețin un certificat de handicap cu valabilitate permanentă și că, odată ce noile criterii vor intra în vigoare, vor fi incluse mai multe afecțiuni ce vor primi certificat cu termen permanent. Certificatele deja emise rămân valabile.
În prezent, evaluarea persoanelor cu certificat revizuibil (cu termen de 12 sau 24 de luni) se face conform ordinului actual, iar schimbările propuse vor fi aplicate doar după publicarea noului ordin în Monitorul Oficial. Proiectul se află momentan în procedură de transparenţă decizională, perioadă în care pot fi transmise observaţii și propuneri pe adresele de e-mail dezbateri@mmuncii.gov.ro și registratura@anpd.gov.ro.
Autoritatea anunță că va organiza consultări ample cu toți actorii implicați pentru clarificarea și îmbunătățirea criteriilor propuse, iar la final toate observațiile vor fi analizate și incluse, după caz, în forma finală a proiectului. Participanții la consultări vor fi informați despre deciziile luate în privința sugestiilor lor.
În curând, va fi anunțată o adresă de e-mail și un call center dedicate pentru răspunsuri la întrebările legate de noile criterii. Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat recent că proiectul urmărește eliminarea fraudei din sistem și corectarea inechităților, iar ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că scopul este clarificarea criteriilor și eliminarea interpretărilor care au generat nedreptăți.










































