Lumina dăruită cu dragoste ne-a fost călăuză în viaţă! – ,,Vă felicit pentru iniţiativa pe care aţi avut-o şi cu acea placă comemorativă pe care aţi pus-o alături de «Tudor Arghezi»”!

232

Pentru evocarea unui eveniment deosebit care s-a desfăşurat joi, 28 august 2025, ora 10,00 la Liceul «Tudor Arghezi» din Oraşul Târgu-Cărbuneşti, prin dezvelirea plăcii comemorative, imortalizată în granit şi ridicată la iniţiativa promoţiei 1961-1965, la împlinirea celor 60 de ani de la absolvire, închinată cu deosebită recunoştinţă, minunaţilor dascăli care au îndrumat paşii în viaţă ai absolvenţilor de acum şase decenii, a trebuit să treacă ceva vreme ca să pot cugeta profund la citatul splendid prin care «Lumina dăruită cu dragoste, ne-a fost călăuză în viaţă», mie şi colegilor mei de generaţie! Din cele trei clase de absolvenţi, au fost prezenţi la manifestare doar următorii: Cătănescu Adrian, dr. Pălivan Constantin, Şerban Teodora, Corici Gheorghe, Săvescu Ion, Mitru Nicolae, Negrea Dorina, Croitoru Rodica, Cinteză Dorinel, Trancă Gheorghe şi Popescu Elena şi doar singurul dascăl trăitor, Poetul Nicolae Dragoş, invitat de onoare la acest eveniment aniversar. Manifestarea a început prin săvârşirea unui serviciu religios, iar, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un sobor de patru minunaţi preoţi slujitori de mir, care au impresionat profund prin cântările lor duhovniceşti, dovedind că prezenţa sfinţiilor lor nu este una întâmplătioare, ci, una proniatoare, motiv pentru care îi numim cu mare cinste şi cu deosebit respect: Preacucernicul Părinte Pr. Dulămiţă Dan, Parohia Târgu-Cărbuneşti, Preacucernicul Părinte Pr. Cornescu Valentin Daniel, Parohia Miluta, Borăscu, Preacucernicul Părinte Pr. Diaconiţa Gabriel, Parohia Cărbuneşti-sat şi Preacucernicul Părinte Pr. Miloşescu Iulian, Parohia Jupâneşti.

,,Să intraţi în «Casa Lui Dumnezeu», să-L căutaţi pe Domnul în «Casa» Lui”!
În cuvântul adresat celor prezenţi, Preacucernicul Părinte Pr. Dulămiţă Dan a spus următoarele: ,,Am venit aici cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, de aceea, ţin să vă felicit pentru iniţiativa pe care aţi avut-o şi cu acea placă comemorativă pe care aţi pus-o alături de «Tudor Arghezi» pe scara care duce la cancelarie! Dar, vă mai felicit şi pentru că aţi avut o viaţă cumpătată, o viaţă cu dragoste şi iubire de Dumnezeu, pentru că, dacă nu Îl iubeaţi pe Dumnezeu, sunt sigur că nu aţi fi ajuns până la această vârstă respectabilă, ca să fim astăzi, aici, împreună! Încă o dată, i-am mulţumit şi în continuare să-I mulţumim Bunului Dumnezeu, de aceea, vă îndemn să-I mulţumiţi Lui Dumnezeu, pentru că uitându-mă pe lista cu Pomelnicul pe care l-am primit, cu cei vii şi cu cei plecaţi la ceruri, am observat că sunt mai mulţi cei plecaţi, decât cei rămaşi în viaţa aceasta! Eu spun că sunteţi «beneficiari» direcţi ai dragostei Lui Dumnezeu şi vă îndemn ca de acum înainte să continuaţi această legătură cu divinitatea, să continuaţi această intimă dragoste pe care o aveţi cu divinitatea şi s-o manifestaţi prin fapte, să mergeţi fiecare acolo de unde sunteţi, la sfânta biserică, să intraţi în «Casa Lui Dumnezeu», să-L căutaţi pe Dumnezeu în «Casa» Lui, pentru că în felul acesta, vă faceţi plăcuţi divinităţii şi astfel puteţi să-I mulţumiţi pentru binefacerile pe care le revarsă cu prisosinţă asupra domniilor voastre! Eu vă doresc să trăţi mulţi şi fericiţi ani de acum înainte, pentru că acum sunteţi la 60 de ani de la absolvire, şi cred că ar fi frumos ca să o faceţi şi la 70 sau la 80 de ani, de aceea, sperăm să ne mai vedem şi să fim împreună cu dragoste de Dumnezeu şi să nu avem un alt «patron» în lumea aceasta, iar, dacă sunteţi din Mila Lui Dumnezeu, să încercaţi ca acolo unde sunteţi, să-I mulţumiţi în fiecare zi, pentru că rugăciunile de mulţumire pe care le faceţi către divinitate, să ştiţi că sunt ascultate şi mai mult decât atâta, primim înapoi de la Dumnezeu harul Său cu care ne putem descurca în lumea aceasta complexă! Vă urez, să fiţi sănătoşi, pentru că cel mai de preţ dar este sănătatea, de aceea, vă doresc să trăţi mulţi şi fericiţi ani de acum înainte”, a concluzionat Preacucernicul Părinte, după care i-a sensibilizat pe cei prezenţi să cânte: «La MULŢI ANI cu sănătate, / Să vă dea Domnul, tot ce doriţi,/ Zile senine şi bucurie,/ LA MULŢI ANI, să trăiţi! Fie-vă viaţa, numai lumină,/ Ca în lumină să dăinuiţi,/ Pentru credinţă şi mântuire,/ LA MULŢI ANI, să trăiţi!», în continuare, participanţii deplasându-se în preajma plăcii comemorative unde soborul alcătuit din cei patru preoţi a stropit cu apă sfinţită monumentul şi a fost dezvelită placa comemorativă cu tot respectul cuvenit!

,,Sunteţi şi dumneavoastră, şi eu, în «anotimpul de mai târziu» al vieţii”!
În partea următoare a programului, foştii absolvenţi au mers în prima sală de clasă de la parter, unde elevii aduşi cu sprijinul conducerii şcolii au recitat versuri de Tudor Arghezi şi au primit aprecierile unanime ale participanţilor la acest eveniment! În continuare, poetul, prozatorul şi marele om de litere, Domnul profesor Nicolae Dragoş, singurul dascăl trăitor până astăzi, dintre cei încrustaţi pe granitul plăcii comemorative, a depănat amintiri despre începuturile vieţii de dascăl la liceul din Târgu-Cărbuneşti şi a povestit multe lucruri despre modul cum l-a cunoscut pe Tudor Arghezi, începând prin a spune: ,,Aş dori să mulţumesc mult organizatorilor acestui eveniment comemorativ, care au ţinut foarte mult să fiu prezent în mijlocul dumneavoastră, aşa cum îi mulţumesc din inimă respectabilului meu primar de la Glogova, economist Alpredi Gheorghe, care mi-a asigurat prin mijlocul de transport şi prin însoţitorul meu domnul Ciprian, posibilitatea de a ajunge cu bine la Târgu-Cărbuneşti şi sper, de a ajunge cu bine şi la mine acasă la Glogova! Poate că lumea a devenit mai grăbită, poate că mulţi nu văd urmarea evoluţiei realităţii şi a modificării populaţiei, lucru care îi îngrijorează pe unii, mai ales că se înteţeşte spaima că nu se găseşte o soluţie pentru viitor decât «mai repedea călătorie» şi către alte planete unde cred că sunt puţini locuitori! Vă mărturisesc sincer că am venit cu emoţie la acest eveniment, deşi relaţiile mele cu foştii elevi s-au mai opacizat, o parte dintre ele! Eu m-am rupt, într-un fel, de realitatea copilăriei mele, plecând în lume, aşa cum aţi făcut-o şi mulţi dintre dumneavoastră! Pentru că aşa sunt legile şi evoluţiile anotimpurilor vieţii! Sunteţi şi dumneavoastră şi eu, în «anotimpul de mai târziu» al vieţii, dar, m-am bucurat şi acum de atenţia foştilor mei elevi şi a profesorilor cu care am lucrat în acest liceu de la Târgu-Cărbuneşti, pentru că mulţi v-aţi realizat în multe domenii! Cred că şi acum, la «vârsta de bilanţ», fiecare are ceva de spus care se merită să fie ştiut şi de către ceilalţi! Cred că dumneavoastră cei din aceeaşi generaţie, din aceeaşi clasă, poate v-aţi mai văzut, dar, eu v-am văzut mai rar! M-am bucurat mult ca să văd că şi şcoala aceasta a evoluat bine! Am şi eu un mic merit, că fiind în relaţii apropiate cu Baruţu şi Mitzura Arghezi (Baruțu T. Arghezi a fost un prozator, eseist și publicist român, fiul lui Tudor Arghezi, frate cu Mitzura T. Arghezi, membru al Uniunii Scriitorilor din România și autor a peste douăzeci de volume și numeroase studii literare), cred că la un moment dat, prin 1966, 1967, am vorbit cu ei că ar fi bine ca Liceul de la Târgu-Cărbuneşti să poate numele lui Tudor Arghezi”! Oricum, dacă timpul trecător îmi va îngădui, voi reda în viitor o depănare a amintirilor domnului Nicolae Dragoş, a situaţiilor inedite în care l-a cunoscut pe marele poet român şi autentic gorjean, pentru ca manifestarea de la Liceul «Tudor Arghezi» din Târgu-Cărbuneşti să se încheie cu gestul sublim al domnului Nicolae Dragoş de a dărui bibliotecii şcolii un mănunchi de volume de proză şi poezie dinre cele mai reprezentative ale domniei sale, din totalul de 52 de cărţi publicate, pentru că ,,tinerii de astăzi, dacă vor să citească un «scriitor ca lumea», să mă citească pe mine! Mă scuzaţi dacă am vorbit prea mult, iar, acum trebuie să mă grăbesc pentru că mă aşteaptă nevastă-mea ca să ajung acasă”!
Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.