Lucrări de întreținere la Ansamblul „Calea Eroilor”

131

Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” anunță că va demara joi, 11 septembrie, lucrările de întreținere și mentenanță a componentelor artistice din piatră ale Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu, înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

„Serviciile de proiectare şi execuţie a lucrărilor se vor desfășura în baza prevederilor Proiectului cadru pentru lucrări de întreținere și mentenanță a componentelor artistice din piatră  ale Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” și  a Avizului Ministerului Culturii nr. 244/CA/2025,  fiind asigurate de firma SC MoldRestCom SRL. Achiziția este finanțată din bugetul local, prin Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, în calitatea sa de administrator al Ansamblului brâncuşian, valoarea contractului fiind de 105.990,93 lei. Data de finalizare a lucrărilor este stabilită pentru 31 octombrie 2025”, se arată într-un comunicat de presă.

Coordonatorul echipei de restauratori este  drd. Ionel Gemănar, restaurator piatră, specialist atestat de Ministerul Culturii. Acesta este absolvent al UNARTE București, Facultatea de Istoria și Teoria Artei, specializarea Conservare-restaurare.

Intervențiile vor viza toate elementele din piatră care alcătuiesc Ansamblul, respectiv Poarta Sărutului, Masa Tăcerii cu cele 12 scaune, Aleea Scaunelor formată din 30 de elemente și cele două bănci din piatră care flanchează Poarta Sărutului. Pe durata intervențiilor, autovehiculele echipei de restauratori vor fi amplasate temporar în Parcul Central, în proximitatea operelor, pentru a facilita transportul materialelor și echipamentelor necesare.

Lucrările presupun realizarea unor analize microbiologice pentru identificarea speciilor de agenți biologici, curățarea depunerilor neaderente prin metode uscate, aplicarea de tratamente biocide pentru stoparea și prevenirea proceselor biologice de degradare, urmate de îndepărtarea agenților biologici și aplicarea unor noi tratamente preventive. Toate etapele vor fi documentate printr-o evidență scrisă și fotografică detaliată, pentru a asigura transparența și rigoarea științifică a intervenției.

Scopul acestor lucrări este de a opri procesele de degradare, de a proteja integritatea materialului litic și de a prelungi durabilitatea operelor brâncușiene pentru generațiile viitoare. Intervențiile periodice sunt mult mai eficiente și mai puțin costisitoare decât restaurările majore cauzate de deteriorări avansate și reprezintă o condiție esențială pentru păstrarea autenticității și valorii istorice a ansamblului.

„Ultima procedură de intervenție asupra componentelor artistice din piatră din Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” din Târgu Jiu a avut loc acum 4 ani, pe 15 octombrie 2020, în baza prevederilor proiectului cadru de urmărire în timp/mentenanţă – stabilire proceduri pentru activitatea de urmărire în timp/mentenanţă şi intervenţii la Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” şi a avizului Ministerului Culturii nr. 270/CA/2020”, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.