Elev bătut în pauză, la Liceul Sportiv din Târgu-Jiu

261

Un elev de clasa a IX-a, de la Liceul cu Program Sportiv Târgu-Jiu, este cercetat de polițiști, după ce a lovit un coleg, marți, în timp ce se aflau în pauză. Tatăl minorului de 15 ani a cerut ajutorul polițiștilor.

„La data de 10 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, în mod direct, de un bărbat de 49 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, în ziua anterioară, fiul său, de 15 ani, ar fi fost lovit de un alt minor. Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, la data de 9 septembrie 2025, tânărul de 15 ani, în timp ce se afla în sala de clasă din incinta unei unități de învățământ din Târgu-Jiu, în pauza dintre orele de curs, ar fi fost lovit cu pumnii la nivelul capului și corpului de un alt minor,de 15 ani, din comuna Bălești, coleg de clasă cu acesta.

Persoana vătămată nu a dorit acordarea de îngrijiri medicale la fața locului, prezentându-se mai târziu la UPU Târgu-Jiu”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

„Ulterior incidentului, polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară și Poliției Municipiului Târgu-Jiu s-au deplasat la unitatea de învățământ, procedând la consilierea din punct de vedere juridic a minorilor implicați în incident, în prezența părinților și reprezentanților legali ai acestora, respectiv, au desfășurat activități informativ-preventive la clasa din care fac parte cei doi elevi, având drept scop prevenirea violenței fizice și psihologice școlare”, a mai declarat Ioana Nanu.

Acesta nu este singurul scandal care a avut loc în acest an, la Liceul Sportiv. În luna ianuarie, un alt elev și-a lovit colegul de clasă, un minor de 14 ani, cu un cuțit, în zona umărului. Este vorba despre adolescentul de 15 ani, fiul unui cunoscut om de afaceri din Târgu-Jiu, care, după câteva luni, în iulie, și-a înjunghiat bunica, de față cu tatăl lui. Femeia de 62 de ani a murit la scurt timp după ce a fost lovită cu cuțitul în timp ce încerca să calmeze spiritele.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.