Dacă este să vorbim despre istoria unuia dintre cele mai vechi orașe din lume, în primul rând să spunem că Ierusalimul este un oraș sacru, vechi de mii de ani, cu o semnificație imensă pentru mai multe civilizații și religii. Documentele atestă faptul că numeroase popoare semite s-au stabilit în Egipt şi probabil Ramses II cel Mare a fost faraonul care i-a obligat pe evrei să muncească la construirea oraşelor sale. Prorocul Moise avea un nume egiptean, ceea ce sugerează cel puţin faptul că el era originar de acolo şi nu avem motive să ne îndoim că primul lider charismatic din religiile monoteiste, fie Moise sau cineva asemenea lui, a primit această revelaţie divină deoarece, aşa încep toate religiile. Tradiţia unui popor semit care a scăpat de opresiune este plauzibilă, dar, totuşi, rămâne imposibil de datat, deoarece, pe Muntele «Nebo», Moise a avut o viziune a Ţării Făgăduinţei, dar a murit înainte să ajungă la ea. Totuşi, succesorul său, Ioşua, a fost cel care i-a condus pe israeliţi în Canaan, iar, Vechiul Testament descrie cu detalii călătoria lor ca pe o zbatere sângeroasă şi o colonizare progresivă. Chiar dacă nu există dovezi arheologice ale unei cuceriri, coloniştii au găsit numeroase sate fără ziduri de apărare în ţinuturile muntoase ale Iudeei şi după ce s-a ridicat Templul din Ierusalim, numai marele preot, o dată pe an, avea voie să rostească tetragrama «YHWH», cu toate că şi în ziua de azi, li se interzice evreilor ca s-o rostească. Ei preferă să folosească «Adonai» (Domnul) sau simplu «HaShem» sau numele ce nu trebuie rostit. Istoria colonizării Canaanului de către israeliţi este ea însăşi un spaţiu de luptă între teorii complicate şi în general neverificabile, dar, se pare că atacul asupra Ierihonului, ale cărui ziduri au fost dărâmate de Ioşua, este doar o legendă, fiindcă Ierihonul era mai vechi decât Ierusalimul.
,,Ierusalime, Ierusalime, Cetate a inimilor cu istorie şi duh”!
Israeliţii erau uniţi de credinţa lor într-un singur Dumnezeu, «Iahve», pe care îl venerau într-un templu mobil, un cort în care se păstra un cufăr sacru din lemn, «Chivotul Legii», iar, faptul că spuneau cele auzite de la patriarhii lor fondatori a contribuit la dezvoltarea identităţii lor. Multe dintre aceste tradiţii, de la Adam şi Grădina Edenului, până la Avraam, vor fi mai târziu respectate nu doar de evrei, ci şi de creştini şi musulmani, care vor avea în centrul lor Ierusalimul. De altfel, primele așezări de pe teritoriul orașului antic Ierusalim erau încă în cel de-al patrulea mileniu î.Hr., iar, acestea au fost așezările Iebuseilor, populația din Iudeea, care a fondat orașul. Aşa cum am subliniat anterior, Ierusalimul, de-a lungul istoriei orașului, a suferit schimbări semnificative, inclusiv distrugerea, în intervalele scurte, când acest oraș evreiesc a fost sub puterea: babiloniană, persană, a Imperiului macedonean, apoi ocupat de Egipt, Siria, Imperiul roman, sub dominaţie bizantină, arabă califatul, «Crusaders», cucerit de mongoli și tătari, mameluci, Imperiul Otoman, Marea Britanie şi Iordania, mai ales că în lunga istorie a Ierusalimului, există referiri sub numele de: «Shalem», «Iebus», «Zion», «Ir David», «Aelia Capitolina», «Al-Quds» şi altele. Triburile israelite au fost unite sub conducerea regelui David în jurul anului 1000 î.Hr., au cucerit Ierusalimul, care este începutul istoriei orașului ca oraș evreiesc. Însuşi Regele David a dat cetăţii numele «Ir David», (orașul lui David) și a făcut-o capitala Regatului Unit, care s-a transformat într-un centru religios al întregului regat, unde este adus «Chivotul» poleit cu aur, care conținea Tablele Legământului. Mai târziu, «Chivotul» a fost păstrat de către Regele Solomon, fiul lui David, dar, a fost pierdut după distrugerea Templului! Se ştie că Regele Solomon, fiul lui David, a zidit un templu în Ierusalim pe muntele «Moria», cumpărat de David şi conform legendei, aici a avut loc sacrificiul lui Isaac. Construcția Templului a durat șapte ani, iar, în timpul domniei lui Solomon, statutul Ierusalimului ca oraș metropolitan a fost întărit în mod semnificativ datorită poziției sale favorabile la intersecția unor importante rute comerciale. De asemenea, au fost întărite denumirea şi statutul Ierusalimului de oraș sfânt! Ca urmare, Templul din Ierusalim devine în cele din urmă un centru religios pentru toate triburile Israelului, fiind numit şi «Casa Lui Dumnezeu», singurul sanctuar cunoscut şi respectat. Înainte de cucerirea Ierusalimului de către romani, în anul 63 î.Hr., orașul s-a dezvoltat foarte mult, iar, Muntele Templului era înconjurat de ziduri cu turnuri, mai ales că împreună cu Templul acesta a devenit cel mai înalt loc din Ierusalim. Deci, orașul a fost consolidat, iar în acest context s-au dezvoltat diverse meșteșuguri și științe, comerțul a înflorit. Cu ocupaţia romană, în istoria Ierusalimului începe un capitol nou de centru administrativ al Iudeii sub protectoratul roman. Astfel, orașul a fost transformat în mod semnificativ în timpul domniei lui Irod I, iar, modificările au atins şi Templul. Teritoriul și zona Muntelui Templului au fost extinse și protejate de pereți de stâncă masivi cu coloane, aşa că în felul acesta, Ierusalimul a devenit centrul întregului popor evreu şi cel mai important oraș din partea de est.
,,Ierusalime, pacea fie asupra ta, o, pământ al vieții”!
În anul 66 d.Hr. o revoltă populară împotriva tiraniei romane, care în curând este transformat într-un război, cunoscut sub numele de «Iuda», iar, după lupte aprige trupele romane au învins revolta şi au capturat Ierusalimul distrugându-l, după care locuitorii au fost executaţi şi alţii au fost vânduţi ca sclavi, au urmat represiuni sângeroase, ceea ce a dus la împrăștierea poporului evreu în întreaga lume. În anul 70 d.Hr. a fost capturat și ars Templul, iar, bogăţiile templului au fost preluate de romani, ca trofee, inclusiv «Menorah Menora» de aur, una dintre cele mai vechi simboluri ale iudaismului. Astfel, în istoria Templului Ierusalimului, distrugerea sa a fost de două ori, iar, ambele evenimente se încadrează în a noua zi a «Av», conform calendarului evreiesc fiind considerată zi de doliu în memoria distrugerii primului și a celui de-al doilea Templu. După distrugerea Ierusalimului de către romani, pe ruinele sale a fost construit un nou oraş numit «Aelia Capitolina» pe modelul de colonii romane și au mai fost construite numeroase temple păgâne, mai ales că evreilor li s-a interzis ca să trăiască aici. După căderea Imperiului Roman, din anul 324, în istoria Ierusalimului, a urmat perioada bizantină care începe atunci când dobândește credinţa creştină! La locul de înmormântare al lui Iisus Hristos, a fost construită Biserica «Sfântului Mormânt» şi Muntele Templului a fost transformat într-o groapă de oraș. Evreilor li s-a interzis ca să intre multă vreme în Ierusalim! În timpul luptelor bizantinilor cu perşii pentru Ierusalim, iudeii au ajutat perşii, în speranța de a scăpa de creștini, dar, cu toate acestea, ei au fost persecutați atât de unii, cât și de alții. În anul 638, Ierusalimul a fost cucerit de către arabi sub comanda lui «Calif Omar ibn al-Khattab», iar, din acel moment începe epoca arabă. Muntele Templului a fost răscolit și o moschee din lemn a fost construită pe el, cu toate că Omar a permis la 70 de familii evreiești să se stabilească în Ierusalim, la sud-vest de Muntele Templului. În această perioadă, au fost construite mai multe centre religioase musulmane, cum ar fi «Domul Stâncii» și «Al-Aqsa», cu scopul de a atrage pelerini! În anul 878, teritoriul Israelului a devenit parte a sultanatului egiptean, până în perioada otomană, iar, din acest moment izbucnesc frecvent conflicte pe motive religioase între locuitorii Ierusalimului: evrei, arabi și creștini. Cu toate acestea, numeroase documente confirmă faptul că pentru Ierusalim această perioadă de dominație musulmană era mult mai favorabilă decât cele ulterioare! Spre exemplu, perioada cruciaților din istoria Ierusalimului a început cu distrugerea populațiilor evreiești și arabe, deoarece cruciaţii au capturat Ierusalimul în 1099 și au făcut-o capitala regatului lor. Aceasta a fost perioada creștinătății Ierusalimului, când moscheile musulmane au devenit biserici şi au fost construite noi centre creștine. De-a lungul timpului, prin construcția diverselor instituții publice și religioase, pentru a atrage populația creștină, orașul Ierusalim a înflorit și a devenit un centru de pelerinaj pentru toți creștinii din Europa. La acea vreme, majoritatea populației era alcătuită din europeni, mai ales francezi, iar, evreilor și musulmanilor le era interzis ca să locuiască în oraș, așa că au fost forțați să se stabilească în afara oraşului.
Profesor Vasile GOGONEA
