Se anunță schimbarea șefilor din Directoratul CEO

295

* La Hidroelectrica s-au luat deja aceste măsuri, așa cum a cerut Comisia Europeană

Spre deosebire de Complexul Energetic Oltenia, Hidroelectrica a lansat o procedură de achiziție directă de servicii de recrutare, pentru întocmirea unei liste scurte de câte maximum 5 candidați pe post (cel mult 10 în total), din care Consiliul de Supraveghere să selecteze 2 noi ocupanți ai pozițiilor de director general și director financiar, după plecarea din funcțiile respective a lui Karoly Borbely și Marian Fetița, pentru ca România să nu piardă bani din PNRR.

Demersul este contracronometru, întrucât numirea noilor membri ai Directoratului trebuie finalizată până pe 28 noiembrie, deadline-ul de îndeplinire de către statul român a Jalonului 121 – Îmbunătățirea guvernanței corporative a companiilor de stat din sectorul energetic din cadrul Componentei 6 – Energie a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Tocmai de aceea, caietul de sarcini al achiziției stipulează explicit că ,,Expertul independent specializat în recrutarea resurselor umane (prestatorul) va asigura finalizarea procedurii de selecție până cel târziu la data de 27.11.2025”, arată Profit.ro.

Cum stau lucrurile la CEO
La CEO, unde Comisia Europeană a constatat că doi dintre membrii actuali ai Directoratului Complexului au fost implicați în procedura de achiziție a expertului independent care a derulat selecția Directoratului, problema persistă încă, arată publicația menționată.
De asemenea, în total, pe jalonul de guvernanță corporativă, România are suspendată o tranșă de plată PNRR de aproape 228 milioane euro. Restul problemelor reclamate de Executivul european țin de procedurile de selecție a membrilor Consiliilor de Administrație și de Supraveghere de la mai multe companii de stat din energie, proceduri aflate în curs de refacere și cu șanse de a fi finalizate până pe 28 noiembrie.
La sfârșitul săptămânii trecute, surse politice au menționat că cei doi directori care conduc compania de stat din Gorj sunt pe cale să fie înlăturați.
Surse politice susțin că doi dintre membrii Directoratului Complexului Energetic Oltenia ar urma să fie schimbați din funcție, iar plecarea lor din companie este stabilită cu data de 1 octombrie.
Amintim că Dan Iulius Plaveti și Cosmin Trufelea – președinte, respectiv membru, în Directoratul CEO, sunt cei doi șefi ai societății de stat despre care Comisia Europeană a indicat că au fost numiți în funcții în urma unui concurs de selecție care nu a respectat legea.
Directoratul CEO funcționează cu trei membri, Dan Iulius Plaveti, președinte, Cosmin Trufelea și Ion Bălășoiu, membri. Așteptăm, încă, o comunicare oficială din partea Ministerului Energiei.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.