Firmă din Plopșoru amendată cu 75.000 de lei

141

Firmă din Plopșoru, amendată cu 75.000 de lei. Administrația Bazinală de Apă Jiu, Apele Române Jiu, prin inspectorii săi, a aplicat o amendă contravențională în valoare de 75.000 lei unei societăți care desfășoară activități de extragere a agregatelor minerale pe terasa din raza UAT Plopșoru, fără respectarea prevederilor autorizației de gospodărire a apelor.

”În luna iulie, operatorul economic a beneficiat de clementa inspectorilor Apele Române Jiu, primind un avertisment verbal și îndrumare tehnică pentru exploatarea conformă a agregatelor minerale.

Cu toate acestea, societatea a continuat să încalce legea, deși autorizația de gospodărire a apelor îi este expirată din iunie 2025, iar până în prezent nu a fost emisă o nouă autorizație care să îi confere dreptul legal de exploatare.

Apele Române Jiu atrag atenția tuturor operatorilor economici că respectarea condițiilor legale și a prevederilor din autorizațiile de gospodărire a apelor este obligatorie.

Exploatarea resurselor naturale trebuie realizată în mod responsabil, cu respect pentru mediu și pentru comunitățile locale.

Ne menținem ferm poziția: orice abatere de la legislație va fi sancționată!”, a transmis instituția într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.