I. Nicolae Mischie a fost omul cel mai important din politica și din administrația gorjeană în ultimul deceniu al secolului trecut și în primul deceniu al secolului actual. În ultimul lustru al veacului al XX-lea și în primul lustru al celui de-al XXI-lea veac a fost cel mai puternic și cel mai influent gorjean. Evident, am în vedere acțiunile și inacțiunile derulate public, la vedere, și nu pe acelea ascunse, oculte în care au fost alții mai puternici decât el!
Venit pe lume într-o familie numeroasă, dar cu o stare materială acceptabilă, imediat după războiul la sfârșitul căruia a venit peste Țară tăvălugul bolșevico-stalinist, Nicolae Mischie a profitat de hotărârea înțeleaptă a părinților săi, aceea de a-și realiza copiii prin știința de carte. Urmând exemplul fraților mai mari, Nicolae a învățat cu seriozitate, astfel că după finalizarea studiilor elementare (de șapte ani) a urmat cursurile liceului pedagogic din București – unde mai mulți frați ai săi își găsiseră deja rosturile – și a devenit învățător. S-a întors în comuna natală (în satul Chilii) pentru a-i învăța carte pe copilașii din acel colț uitat de lume.
Ca orice om conștient de sine și de capacitățile sale, Nicolae Mischie a continuat să studieze și să urce în carieră. A absolvit facultatea de istorie-geografie (la Craiova) și pe cea de istorie (la București) și a devenit profesor la Școala din Godinești, satul său natal. A promovat toate gradele profesionale: definitivat (examen deosebit de greu pe vremea aceea), gradul al II-lea și gradul întâi. Devenise unul dintre intelectualii prețuiți ai comunei și ai arealului de pe valea Tismanei.
Deși era sortit să rămână acolo, să-și ajute și să-și îngrijească părinții, a vrut mai mult. În primăvara anului 1978, Ministerul Învățământului a organizat concurs pentru ocuparea posturilor în municipii. Au apărut și catedre de istorie, fiindcă se introdusese disciplina istorie la toate clasele și la liceele industriale. Atunci am avut prilejul ca mai mulți profesori din mediul rural, între care și eu, cel mai tânăr dintre ei, să ajungem dascăli la oraș.
După acel concurs, la repartizarea candidaților pe posturi, l-am văzut, cred, prima oară pe Nicolae Mischie. A fost repartizat la Liceul Pedagogic care urma să devină, în anii următori, Liceul Industrial nr. 6. În scurt timp a fost numit director adjunct al acestui liceu. Știu de la profesorii care i-au fost colegi în acea perioadă că era devotat și implicat și oricând gata să-i ajute, inclusiv în chestiuni personale. Profesorii respectivi mi-au spus că dorința lui de a face bine l-a caracterizat în toată acea perioadă. Acum, după atâția ani, pot afirma că întreaga lui carieră publică/politică a stat sub semnul acestei caracterizări. Din 1 septembrie 1990, după un nou concurs, deveneam (formal) coleg de școală și de catedră cu Nicolae Mischie, dar nu ne-am întâlnit niciodată în cancelarie, deoarece Nicolae Mischie a fost ales deputat în primul Parlament al României postcomuniste. Din această poziție Nicolae Mischie a întreprins toate demersurile pentru reînființarea Școlii Normale „Spiru Haret”.
Tenace și încăpățânat – în sensul bun al cuvântului – Nicolae Mischie s-a înscris la cursurile doctorale la Universitatea din București și a obținut titlul de doctor în istorie cu o lucrare monografică despre celebrul avocat și om politic gorjean, Grigore Iunian. După obținerea titlului de doctor, Nicolae Mischie a devenit cadru didactic al Universității din Târgu Jiu. A parcurs toate treptele universitare – de la lector la profesor universitar.
A scris alte zeci de cărți, singur și în colaborare. Cred însă că cea mai bună carte scrisă de Nicolae Mischie (în colaborare) a fost monografia despre Vasile Lascăr, cel mai cult, cel mai important și cel mai competent om politic pe care Gorjul l-a dat Țării. Prin măreția celor realizate în scurta sa viață (a trăit doar 55 de ani), Vasile Lascăr a intrat în istorie ca un veritabil om de stat. Lascăr a fost omul ideilor benefice și al faptelor patriotice. Cu riscul de a fi înjurat (de cei care nu au făcut mare lucru în viața lor pentru ceilalți – Țară, comunitate, oameni), îl definesc pe Nicolae Mischie ca fiind om al faptelor. Îmi argumentez această afirmație prin câteva realizări notabile la care Nicolae Mischie a avut contribuții hotărâtoare. Mă refer numai la acelea pe care le-am cunoscut nemijlocit.
Prima și cea mai importantă, după părerea mea, se referă la Legea Învățământului din 1995 și la Statutul Personalului Didactic din 1997. Nicolae Mischie a fost secretarul Comisiei de învățământ a Camerei Deputaților în legislatura 1990-1992 și 1992-1996. În această calitate a fost liantul între membrii comisiilor din cele două legislaturi și a asigurat continuitatea procesului legislativ și a contabilizat toate propunerile venite din întregul spectru politic, de la societatea civilă, de la profesori și de la toți cei interesați. Comisia de învățământ a prezentat plenului Camerei Deputaților un Proiect de lege a învățământului pe care îl apreciez ca bun. În urma dezbaterilor, care au durat luni de zile, Camera Deputaților și Senatul au votat o Lege a învățământului foarte bună. Eu însumi am propus zeci de amendamente în timpul dezbaterilor (fac precizarea că nu am fost membru al Comisiei de învățământ).
În ultimele luni ale legislaturii 1992-1996 au început dezbaterile și la Proiectul de lege privind Statutul personalului didactic, dar Legea a fost votată în legislatura următoare. Așadar, cele două legi fundamentale pentru școala românească (cea a Învățământului și cea a Statutului personalului din învățământ) au fost rodul Comisiilor din Camera Deputaților și din Senat, iar Nicolae Mischie în calitatea sa de secretar al Comisiei din Camera Deputaților a avut un rol foarte important. Cele două legi au revigorat învățământul nostru pentru un deceniu și jumătate. Am insistat pe acest subiect, întrucât este foarte puțin cunoscut de public, inclusiv de cei care l-au apreciat și îl apreciază pe Nicolae Mischie.
A doua realizare este înființarea Universității „Constantin Brâncuși”. În demersul său de transformare a Institutului de subingineri (secție a Universității din Craiova) în Universitate, Nicolae Mischie a avut un aliat și un susținător de nădejde. Este vorba de profesorul universitar Mihai Golu, ministru al Învățământului în legislatura 1990-1992, gorjean și deputat de Gorj în primele două legislaturi postcomuniste.
A treia realizare privește relația lui Nicolae Mischie cu oamenii și comunitățile. După părerea mea, problemele oamenilor și ale comunităților au definit activitatea publică (politică și administrativă) a omului politic Nicolae Mischie. A fost constanta acțiunilor sale. În calitatea lui de deputat și, mai ales în cea de președinte a Consiliului Județean, a fost în contact permanent cu oamenii. A vizitat toate localitățile județului, s-a ocupat de realizarea infrastructurii de transport, de introducerea gazului metan în mai multe sate, de refacerea/reabilitarea școlilor și a lăcașelor de cult, de dotarea și de reabilitarea internatului de la Școala Normală ș.a.m.d.
A acordat mii și mii de audiențe. A sprijinit sute și sute de oameni să-și găsească un loc de muncă. Oamenii simpli îl iubeau pe Nicolae Mischie pentru felul lui de a fi: cald, prietenos, popular, altruist, luptător, optimist, dispus oricând să ajute, iubitor și creator de bună dispoziție și de distracție.
Nu putem trece cu vederea atașamentul și grija lui pentru principalii colaboratori: cei numiți sau aleși în funcții publice, activul partidului și chiar pentru micii funcționari care asigurau permanența la sediul partidului. A promovat în funcții (de partid sau publice) oameni capabili și devotați binelui public, dar și (mulți) carieriști.
Este de bun-simț să spunem că Nicolae Mischie a făcut și greșeli. Nu însă de acelea care să-i umbrească meritele sau care să fi periclitat bunul mers al administrației sau succesele electorale ale partidului. Nu am căderea și nici nu este locul aici să scriu despre greșelile lui Nicolae Mischie! Punând în balanță bunele și relele, faptele bune sunt, categoric, dominante și de reținut.
Nicolae Mischie a fost și un consecvent susținător al culturii gorjene. Fiind el însuși un bun violonist (studiase vioara în cei cinci ani de liceu pedagogic), a acordat o atenție deosebită salvării și apoi afirmării Ansamblului Artistic „Doina Gorjului”, continuatorul celebrei orchestre de muzică populară Taraful Gorjului, unde la începutul anilor 1960 a activat – pentru puțin timp, înainte de a trece în eternitate – uriașa solistă Maria Tănase. Salvat de Mischie, Ansamblul a devenit, în scurt timp, cel mai valoros din România. A avut contribuții majore la înființarea Teatrului „Elvira Godeanu”. Evident, realizările lui Nicolae Mischie sunt mult mai multe… A fost membru fondator al numeroase asociații profesionale, științifice și culturale, președinte și președinte de onoare al multora dintre acestea. În calitățile pe care le-a avut a sprjinit numeroși adolescenți și tineri (elevi și studenți) din Basarabia să studieze în România. Activitatea științifică și publică i-a fost recunoscută și răsplătită cu numeroase premii, diplome, decorații și titluri de cetățean de onoare. A fost un naționalist umanist cu largi deschideri spre democrația europeană. Nicolae Mischie a fost deci o adevărată personalitate a anilor 1990-2005.
II. Relația mea cu Nicolae Mischie nu a cunoscut nimic special și/sau spectaculos. Îmi amintesc un singur episod întâmplat înainte de decembrie 1989 . La o olimpiadă de istorie (etapa județeană) un elev de-ai mei de la Liceul de Chimie (Leonard Drulă) a obținut locul I și urma să participe la etapa națională. Situația le-a produs mare supărare profesorilor de la liceul care școlariza și la specializarea filologie-istorie (Liceul Industrial nr. 6). Nicolae Mischie și colegul său au contestat rezultatul și l-au descalificat pe elevul meu. Apoi l-au transferat la filologie și elevul respectiv s-a calificat în fiecare dintre următorii trei ani la etapa națională a olimpiadei de istorie. Dar din partea lor!
Au trecut anii. În 1990 Nicolae Mischie a fost ales în primul Parlament al României, care ieșise, formal, din comunism, iar eu începusem să cochetez cu jurnalistica. Printr-un intermediar i-am trimis lui Nicolae Mischie o cerere către ministrul Învățământului, de la care aveam nevoie de un aviz. Deputatul a luat cererea și în săptămâna următoare mi-a restituit-o, prin același intermediar, cu avizul solicitat. Am realizat – mai târziu, cum spuneam mai sus – cât de dispus era Nicolae Mischie să facă bine! Chiar și într-o situație atipică, în care solicitantul favorii nu i se adresează personal. Recunosc fără menajamente că mi-a dat o lecție de mare omenie!
După mineriada din 1990 am realizat un interviu cu deputatul Nicolae Mischie. Eram foarte furios și îngrijorat de brutalitatea folosită de autorități împotriva demonstrației maraton din Piața Universității. De aceea întrebările mele au fost foarte dure și tendențioase. Aș putea spune acum – folosind un cuvânt blând – că am fost nepoliticos cu el.
În 1993 am avut un conflict dur cu prefectul F.D.S.N., întrucât respectivul nu a permis intrarea în sediul Palatului administrativ a delegației locuitorilor din comuna Fărcășești. Ulterior, prefectul a cerut conducerii Camerei Deputaților să mă sancționeze, fiindcă îi însoțisem pe cetățeni. Nicolae Mischie a avut o poziție corectă, neimplicându-se să sprijine demersul resprezentantului guvernului F.D.S.N. în teritoriu. Precizez că prefectul fusese numit de guvern după multe insistențe ale deputatului.
Deși ne-am aflat pe poziții politice diferite, relațiile noastre s-au caracterizat prin respect reciproc și civilitate. De altfel, neînțelegerile au fost cauzate, în cele mai multe momente, de anumiți indivizi pe care Nicolae Mischie îi susținea necondiționat. Indivizi violenți și conflictuali, certați cu legea și cu bunul-simț.
Îmi amintesc cu plăcere de campania electorală pentru alegerile locale din 1996 când mai mulți lideri și parlamentari ai Partidului Alianței Civice, inclusiv președintele Nicolae Manolescu și academicianul Ștefan Augustin Doinaș (senator P.A.C.) au venit în Gorj. Atunci, Nicolae Mischie, deși ocupat cu propria sa campanie electorală în care eram competitori, a găsit timp și a venit la întâlnirea noastră electorală. Îl respecta și îl prețuia foarte mult pe cărturarul Nicolae Manolescu, ca de altfel pe toți intelectualii valoroși.
Pentru Nicolae Mischie formula „Nu se poate!” era aproape inexistentă. Îmi amintesc unul dintre puținele demersuri pe care le-am făcut împreună în legislatura 1992-1996. Am mers amândoi la Ministerul Industriilor pentru a obține aprobări în vederea introducerii gazului metan în comunele Godinești (el) și Ciuperceni (eu). Ministrul Dumitru Popescu nu a rezistat puterii de persuasiune a lui Nicolae Mischie și a înaintat Guvernului proiecte de hotărâre pentru racordarea celor două comune la rețeaua de gaze. Hotărârile de Guvern au fost publicate în Monitorul Oficial. Cei din Godinești au valorificat hotărârea, iar cei din Ciuperceni nu s-au arătat interesați să se folosească de acea oportunitate.
În 1994 am înaintat ministrului de Interne, George Ioan Dănescu, solicitarea și documentația pentru transformarea unui liceu din Târgu Jiu (Liceul Industrial nr. 5) în liceu de poliție. Ministrul mi-a preluat ideea și a înființat liceul în orașul său, Ploiești. Nicolae Mischie mi-a continuat inițiativa și a obținut aprobarea pentru înființarea la Bumbești-Jiu a unui Centru național de perfecționare a lucrătorilor din jandarmerie, instituție care atât cât a funcționat și-a dovedit utilitatea.
Cel despre care scriu era și un om credincios. Motivez această caracterizare cu un singur exemplu. La o conferință de presă a organizației Gorj a Partidului Alianței Civice, unul dintre liderii partidului a făcut o afirmație tendențioasă despre o neglijență făcută de Nicolae Mischie în timpul directoratului său la Liceul Industrial nr. 6. Reacția liderului F.D.S.N. a fost promptă. Ne-a acționat în judecată pentru calomnie pe Valentin Popa (președintele organizației P.A.C.), Adrian Gorun (consilier județean al P.A.C.) și pe mine (deputat P.A.C.). La primul termen, pe mine instanța m-a exonerat de răspundere pe motiv că beneficiam de imunitate parlamentară. Împotriva celor doi procesul s-a prelungit aproape doi ani. În acest timp, între noi nu a existat niciun fel de comunicare. În Joia Mare a anului 1995, Nicolae Mischie a rupt zidul tăcerii și m-a întrebat ce fac. După ce i-am răspuns scurt, l-am întrebat ce are de gând să facă cu aceia cu care se judecă. Răspunsul lui a fost rapid și ferm: „Îi bag la pușcărie!”. Nu-mi amintesc reacția mea, dar știu că a fost tot una dură. Marți după Paști, ne-am întâlnit iarăși în holul Camerei Deputaților, sediul din Dealul Mitropoliei. S-a oprit, mi-a întins mână și mi-a spus: „M-am gândit. Ai dreptate. Îmi retrag acțiunea.”. Și a retras-o. Acesta era omul Nicolae Mischie. Aprig la mânie, și suflet mare în restul timpului.
După acest moment, relația dintre noi s-a îmbunătățit. Am rămas fiecare pe pozițiile politice asumate în 1990.
III. Redau mai jos fragmente din trei articole pe care le-am publicat în Actualitatea Gorjului, în 3 aprilie 2001, în 23 noiembrie 2001, respectiv în 1 noiembrie 2002. Din conținutul lor se desprind foarte clar cel puțin trei concluzii: Nicolae Mischie era un om politic important (aprilie 2001); conducea organizația social-democrată gorjeană cu mână de fier (noiembrie 2001); în partid începuse să se manifeste o oarecare opoziție față de Nicolae Mischie, vizibilă, în principal, în inacțiunile intenționate ale celor care dețineau funcții (noiembrie 2002).
Succesul lui Nicolae Mischie
(sau despre semnificațiile unei vizite)
Zilele trecute a fost prezent în Târgu Jiu și la Padeș președintele României. Lăsând la o parte simpatiile sau antipatiile politice, trebuie spus că vizita în Gorj a șefului statului este un fapt important. Un eveniment, chiar …. Locul președintelui (sau al regelui) nu este într-un castel greu accesibil. Președintele trebuie să fie prezent permanent în mijlocul oamenilor. Să-i cunoască și să-i asculte. Să asigure coeziunea națională. Nu să dezbine. Să nu accepte dezbinările. Nici să facă pe atoateștiutorul. Din aceste considerente socotesc vizita domnului Ion Iliescu în municipiul nostru un fapt benefic. …
Dacă ar fi să descifrăm semantica întâmplării, am constata mai multe realități pe care cei mai mulți martori oculari le-au trecut cu vederea. Cea mai importantă privește motivul vizitei. Pentru mine este simplu de înțeles că Ion Iliescu a venit la Tg Jiu la invitația lui Nicolae Mischie. Asta înseamnă că președintele Consiliului Județean se bucură de credit total din partea Cotrocenilor. Semnalul este cât se poate de limpede pentru adversarii numărului 1 din P.D.S.R. Gorj. Nicolae Mischie este un apropiat al lui Ion Iliescu. Foarte apropiat, chiar. Este un semn bun pentru președintele P.D.S.R. Gorj, în perspectiva eventualelor lupte pentru șefia partidului. Nicolae Mischie a „inventat” și un pretext pentru întâlnirea la Tg Jiu cu Ion Iliescu. A devansat sărbătoarea de la Padeș. Sau a planificat-o mai târziu. În mod normal ar fi trebuit să se desfășoare în ianuarie! Deci, un punct câștigat pentru Nicolae Mischie. Având în vedere faptul că el se află în proces cu Corneliu Vadim Tudor, semnalul este clar. Ion Iliescu îl susține pe liderul P.D.S.R. Gorj. …
Mischie contra Mischie
Mâine se încheie procesul de fuziune a PDSR și PSDR în județul Gorj. Un proces favorabil ambelor partide. Despre câștigurile reciproce am scris cu mai mult timp în urmă. S-ar putea scrie cu răutate despre această fuziune. Am putea-o asemui celei din 1948, când PC din România a înghițit Partidul Social Democrat al lui Constantin Titel Petrescu. Nu este cazul. În principal, pentru că fuziunea de acum se realizează fără nicio presiune din partea colosului, care este PDSR. Este o fuziune liber consimțită de către conducerile celor două partide social-democrate.
Unificarea a fost realizată cu meticulozitate la nivelul tuturor organizațiilor comunale și orășenești. Conducerea PDSR a dat dovadă de inteligență politică, acceptând la alegerile din 2000 un candidat al PSDR pe un loc eligibil la Camera Deputaților.
Conferința județeană de mâine are un dublu scop: fuziunea celor două organizații social-democrate și alegerea noii conduceri pentru următoarea perioadă. Asupra primei chestiuni nu mai are rost să insist. Cu siguranță momentul va fi aplaudat de către toți participanții la conferință. În privința alegerilor s-au făcut numeroase speculații. Atât în mediile politice, cât și în cele jurnalistice. S-a acreditat, e drept, cu timiditate, ideea că scaunul lui Nicolae Mischie la conducerea noii (vechii) organizații județene ar fi, oarecum, amenințat. Cred că este vorba de simple zvonuri sau răutăți. De altfel, presa gorjeană vorbește de o singură candidatură. Cea a lui Nicolae Mischie. De ce una singură? Este știut că în PDSR există persoane cu funcții, cu bani și cu influență.
Este simplu de înțeles că într-un partid-mamut sunt numeroase grupări cu interese divergente. Este notoriu faptul că nu dragostea pentru social-democrație i-a adunat sub stindardul roșu pe toți pesediștii gorjeni. Că nu foarte mulți au „îmbrățișat” trandafirul din dragoste… Foarte mulți se găsesc acolo din motive de oportunitate. Pentru o funcție. Pentru o afacere protejată. Bineînțeles că nu doar în partidul condus de Nicolae Mischie se îngrămădesc oportuniștii. La el sunt mai mulți, pentru că partidul este mult mai mare.
Există două explicații cu privire la candidatura unică a domnului Nicolae Mischie. Prima se referă la personalitatea candidatului.
Profesorul Nicolae Mischie este cel mai vechi lider de partid din județul Gorj. El are merite indiscutabile în structurarea acestui partid. Are o foarte bogată experiență publică. Cunoaște foarte bine județul și oamenii. A ajutat foarte multă lume să se descurce în încâlcita birocrație a administrației românești. Beneficiază de o puternică susținere în rândul învățătorilor și profesorilor. Aceștia au o mare putere de influențare a electoratului. În special la sate. Nicolae Mischie este înconjurat de o numeroasă clientelă. Economică, financiară, politică. Aproape toți deținătorii de sinecure au fost ajutați de el spre a le obține. În perioada în care PDSR s-a aflat în opoziție, organizația din Gorj a rămas foarte puternică. Partidul lui Nicolae Mischie s-a situat pe locul I și la alegerile din 1996 (când PDSR a pierdut scrutinul la nivel național).
Spre deosebire de cei mai mulți lideri politici gorjeni, Nicolae Mischie se ține, în cele mai multe cazuri, de cuvânt. Este foarte prezent în mijlocul alegătorilor săi. Are un mesaj direct, simplu și penetrant. Discursurile sale sunt întotdeauna pe placul auditoriului. Nu spune lucruri care i-ar putea supăra pe alegători. Ca de exemplu, lipsa apetenței pentru muncă. Îmbină mesajul naționalist cu cel social-democrat. Nicolae Mischie este un om politic, după chipul și asemănarea marii majorități a gorjenilor.
Este posibil ca virtualii doritori ai funcției să-i recunoască liderului lor actual calitățile. Este posibil să le recunoască sincer sau din interese oportuniste. Bănuiesc că cei mai mulți știu că Nicolae Mischie aduce foarte multe voturi. De care profită și ei. Pentru că Mischie nu poate ocupa toate funcțiile. Mai mult, în ultimele două legislaturi Nicolae Mischie nu și-a oprit pentru sine cele mai înalte demnități publice. Este singurul președinte de partid care a procedat astfel. Deși conduce cu mână de fier partidul, n-a dorit să fie nici senator, nici prefect, nici deputat. Sigur, el știe că funcția de președinte al Consiliului Județean este foarte puternică. Alegătorii săi nu știu asta. În fața lor, Nicolae Mischie apare ca un altruist. Cum și este, de fapt! Așadar, fruntașii PSD, lucizi, realizează că Nicolae Mischie este o locomotivă care-i împinge în diferite structuri de putere.
Până la urmă, ei înțeleg un lucru elementar. Cu Nicolae Mischie președinte de organizație le este foarte bine. Câștigul lor este mai mare, chiar decât al lui Nicolae Mischie.
Dacă din aceste realități rezidă candidatura unică, liderii gorjeni ai PSD dau dovadă de abilitate politică.
Există și o a doua explicație. Este posibil ca mulți să fie incomodați de președinția lui Nicolae Mischie. Să-i râvnească locul acestuia. Să și-l dorească foarte repede. Neluând în considerație argumentația formulată mai sus. În această situație, se pune întrebarea de ce nimeni nu-și asumă postura de contracandidat al lui Nicolae Mischie?
Răspunsul este foarte simplu. De teamă. De teama eșecului și a căderii în dizgrație. Toți potențialii contracandidați se găsesc în pozițiile actuale cu voie de la Nicolae Mischie. O eventuală candidatură ar trebui acceptată de actualul președinte. Și nimeni nu cere această permisiune. Așa că toți sunt dispuși să aștepte. Să rămână în plan secund. Protejați de Nicolae Mischie, care va rămâne paratrăznetul pentru orice nemulțumire. El este șeful ideal pentru binele tuturor. Eventualii adversari ai lui Nicolae Mischie se vor împăca cu această situație. Și vor conta pe eventualele greșeli ale acestuia, care să-i șubrezească pozițiile la centru sau (și) în organizațiile locale.
În concluzie, domnul Nicolae Mischie se prezintă la alegeri fără emoții. Și va câștiga în pas de defilare. Este posibil să existe și voci critice. Și nemulțumiți. Acestea sunt irelevante pentru rezultatul votului.
O decizie pripită a lui Nicolae Mischie
Aflu din presă că domnul Nicolae Mischie, președintele organizației Gorj a PSD și al Consiliului Județean, a luat două decizii radicale. Prima se referă la ultimatumul dat deputaților și senatorilor social-democrați. A doua are ca subiect refuzul de a mai organiza conferințe săptămânale de presă. Dacă intenția liderului local al partidului de guvernământ privind parlamentarii este justificată și legitimă, cea de-a doua este o greșeală a lui Nicolae Mischie.
Parlamentarii unui partid au un rol foarte important în angrenajul „mașinăriei” legislative. „Aleșii” au obligația să transpună în legi programul politic și electoral al formațiunii din care fac parte. Nicolae Mischie își dă seama că, oricât de prezent este, oricâte inițiative are, nu poate să acopere întreaga problematică a funcțiilor pe care le deține.
El știe că trebuie să se prezinte la momentul bilanțului cu cât mai multe dintre promisiunile electorale înfăptuite. Într-o conferință de presă a lăsat să-i scape nemulțumirea pentru parlamentarii partidului său. I-a atenționat să facă bine și să-și prezinte public activitatea. Niciunul nu a răspuns acestei provocări. Interpretarea implicită a acestei atitudini este aceea că „aleșii” nu prea au ce să spună. Că n-au prea făcut mare lucru. Altfel nu-mi explic lipsa de reacție a demnitarilor respectivi. Ei știu că, în mare măsură, datorează actualele poziții lui Nicolae Mischie. De aceea, este inexplicabilă afișata lor „emancipare”…
În privința întreruperii relațiilor cu media, Nicolae Mischie nu procedează bine. El nu are voie să intre în „grevă” de informare a opiniei publice. Bănuiesc că a anunțat această măsură într-un moment de mare tensiune interioară.
Nu cunosc motivele care au generat această tensiune. Am scris, cu ceva timp în urmă, că Nicolae Mischie este un „paratrăznet” pentru întreaga armată de funcționari sau de demnitari ai partidului său. Este adevărat că liderului social-democrat i-a și plăcut să fie permanent în atenția mijloacelor de informare. Eu cred că legislatura actuală este cea mai grea pentru profesorul Nicolae Mischie.
Este pentru prima dată din 1992 încoace când partidul său deține întreaga putere în județ. Aproape toate primăriile, Consiliul Județean, Prefectura, toate instituțiile descentralizate. La nivel legislativ, împarte posturile cu Partidul România Mare…
Asupra lui Nicolae Mischie se exercită o foarte mare presiune. În prmul rând, una de natură interioară. El știe că organismul politico-administrativ pe care îl conduce este, în multe privințe, nefuncțional. Mai știe că foarte multă lume este nemulțumită.
Toate nerealizările se contabilizează în dreptul numelui său. Pentru că el este cel mai cunoscut reprezentant și lider al PSD. Pentru că toți cei aflați în funcții administrative au susținerea lui. De aceea, orice nemulțumire generată de oricare șef se răsfrânge asupra lui Nicolae Mischie.
Refuzul lui Nicolae Mischie de a se mai întâlni cu presa denotă faptul că președintelui Consiliului Județean i-au slăbit nervii, cum se spune… Îl cunosc destul de bine pe liderul PSD-ului gorjean. Știu că îi place să-și prezinte în public ideile și acțiunile. De aceea, decizia amintită mi se pare atipică pentru el. În pofida criticilor iminente, presa locală nu l-a atacat cu insistență. Media gorjeană a vrut doar să afle cât mai multe din culisele puterii. Pentru a-i informa pe cititori. Confruntat cu această insistență a jurnaliștilor și obligat să „dea sama” pentru activitatea majorității „oamenilor săi”, Nicolae Mischie a ales să se supere pe presă. Îi spun că a optat pentru cea mai greșită variantă. El trebuie să-i determine pe toți colaboratorii să-și prezinte public activitatea!
Sper că, după citirea acestui comentariu, Nicolae Mischie va reveni asupra deciziei de a intra în silenzio stampa.
Prezentul text – într-o formă mult mai amplă – a fost scris în aprilie 2024, la rugămintea doamnei doctor Sanda Mischie.
Prof. dr. Gheorghe Gorun
