Patru bărbați de 30, 34, 33 și 57, din Tismana și Runcu, au fost reținuți, miercuri, pentru furt de material lemnos. Bărbatul de 57 de ani este pădurar, fiind cercetat pentru abuz în serviciu și complicitate la infracțiunea de furt de arbori.
„La data de 2 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați de un bărbat din Runcu, cu privire la faptul că, în ziua anterioară, persoane necunoscute ar fi sustras material lemnos dintr-un canton din Tismana, fără a putea preciza cantitatea de material lemnos sustrasă.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de material lemnos. În continuarea cercetărilor în cadrul dosarului penal, la data de 5 noiembrie 2025, polițiștii au procedat la identificarea persoanelor implicate, în identitatea a patru bărbați, de 30, 34, 33 și 57 de ani, din Tismana și Runcu, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, respectiv abuz în serviciu și complicitate la infracțiunea de furt de arbori. Față de cei patru bărbați, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ieri, cei patru suspecți au fost conduși la audieri, pentru a se stabili dacă pot fi cercetați în libertate.
L.F.







































