Cod galben de ploi în Gorj

160

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri o atenționare Cod galben pentru ploi importante, valabilă până duminică dimineața în județele Gorj și Mehedinți, precum și o informare de vânt și precipitații mixte pentru zone mai extinse.

În intervalul 7 noiembrie, ora 10:00 – 9 noiembrie, ora 10:00, se estimează cantități de 60–80 l/mp în Gorj și Mehedinți, mai ales în zonele montane.

Pe parcursul aceleiași perioade, Oltenia, nord-vestul Munteniei și sudul Banatului vor fi afectate de ploi extinse, cu acumulări locale de 25–30 l/mp, izolat peste 40–50 l/mp.

Vântul va prezenta intensificări temporare în masivele sudice, cu rafale de 70–80 km/h pe creste, și în sudul Banatului, cu viteze de 50–60 km/h, mai ales sâmbătă.

În Carpații Meridionali, la peste 1.700 m altitudine, se vor semnala lapoviță și ninsoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.