Inspectoratul de Poliție Județean Gorj organizează un nou concurs, de această dată pentru funcția de șef al Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, din cadrul Serviciului de Ordine Publică.
Acest birou a fost înființat pe 20 ianuarie 2022 și este condus în prezent, prin împuternicire, de comisarul șef de Poliție Cătălin Milca. Evaluarea psihologică va fi susținută îaintea probelor de concurs. Dosarele pot fi depuse până pe 14 noiembrie. Interviul structurat pe subiecte profesionale va avea loc pe 9 decembrie, la ora 12.00. Concursul se va desfășura la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, din municipiul Târgu-Jiu. ,,Pentru a fi declarați <<admis>>, candidații trebuie să obţină minimum nota 7. Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (un punct se acordă din oficiu)”, potrivit anunțului postat pe portalul de servicii de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. După depunerea dosarelor de recrutare, comisia de concurs va verifica, cu cel puţin cinci zile lucrătoare înaintea interviului, corectitudinea întocmirii acestora, respectiv îndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor de participare la concurs, urmând să se dispună validarea sau invalidarea.
L.F.







































