1.4 C
Târgu Jiu
miercuri, 4 februarie 2026

Descoperă Europa pe gratis! Ultima zi de înscriere în programul DiscoverEU

157

Ministerul Educaţiei anunţă că astăzi este ultima zi în care tinerii români se pot înscrie în programul DiscoverEU, o inițiativă a Comisiei Europene care oferă 40.000 de permise de călătorie gratuite prin Europa. Rezultatele vor fi anunțate pe 7 ianuarie 2026.

Tinerii selectaţi vor primi un permis de călătorie valabil în toată Europa, pentru deplasări de 1–30 de zile (începând cu 1 martie 2026) şi un card DiscoverEU cu reduceri la cazare, activităţi culturale şi sportive, transport local şi multe altele.

Cine poate participa: tineri născuţi între 1 ianuarie şi 31 decembrie 2007 și cetăţeni sau rezidenţi ai unei ţări din Uniunea Europeană ori ai statelor asociate programului Erasmus+ (Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia şi Turcia).

„Cei selectaţi devin ambasadori DiscoverEU, împărtăşind experienţele lor de călătorie în Europa – online, în şcoli sau în comunităţile locale. Tinerii cu dizabilităţi sau probleme de sănătate beneficiază de sprijin personalizat pentru a se bucura în siguranţă de această experienţă”, a transmis Ministerul Educaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.