Klaus Iohannis, fostul președinte al României și aspirant la funcția de secretar general NATO, pare să fi inventat o formă specială de leadership: visăm mare, plătim rar. ANAF a cerut în instanță recuperarea unei datorii de aproape un milion de euro, dar cererea de sechestru a fost respinsă cu o rapiditate care lasă fără cuvinte. Pentru Iohannis, probabil, o ușurare. Pentru români și pentru stat, un semnal că instituțiile trebuie susținute și întărite mai mult ca niciodată.
Ironia situației este zdrobitoare: omul care se visa conducător NATO și model de disciplină fiscală se relaxează pe terenul de tenis, în timp ce ANAF luptă pentru a-i recupera datoria. Nu este doar un gest de amânare – este un spectacol de evadare elegantă de responsabilitate, pe care milioane de români îl privesc cu neîncredere. Orice cetățean obișnuit care ar încerca să întârzie plata statului ar fi executat silit în câteva luni. Iohannis pare că joacă un alt meci, cu reguli proprii.
Și să nu uităm contrastul: fostul președinte a beneficiat de milioane de euro din banii publici pentru deplasările sale protocolare, devenind, fără exagerare, “prim turist al țării”. După atâtea cheltuieli pentru imagine și confort personal, ar fi rezonabil să plătească măcar această datorie către statul pe care l-a condus. Dar nu. În schimb, ignoră obligațiile simple, concrete, care definesc responsabilitatea fiscală a oricărui român.
Această imagine este devastatoare. Iohannis a cerut votul românilor promițând „România normală”, disciplină și integritate. În realitate, ne arată că visurile mărețe și ambițiile internaționale pot conviețui cu refuzul de a-ți plăti datoriile interne. Omul care se imagina la șefia NATO evită să dea socoteală în fața propriului stat. Este un exemplu perfect de ipocrizie: vorbește despre responsabilitate, dar nu o practică, și cere respect internațional, în timp ce nu respectă legea acasă.
Este momentul ca ANAF să fie încurajată și sprijinită în acest demers. Recuperarea datoriilor nu este doar un act birocratic – este un act simbolic de justiție și responsabilitate, un semnal clar: nimeni nu este deasupra legii. Faptul că instanța a respins sechestrul rapid nu trebuie să descurajeze instituția, ci să o motiveze să continue procesul și să demonstreze că statul funcționează indiferent de statutul fostului demnitar.
Moștenirea lui Iohannis rămâne, din păcate, aproape goală: ambiții internaționale, promisiuni neîndeplinite și datorii pe care le evită cu grație. România merită mai mult: lideri care nu doar visează, ci și respectă legea și responsabilitatea față de cetățeni. Iar ANAF, în lupta sa cu fostul președinte, poartă acum un rol esențial – nu doar financiar, ci moral și simbolic.
Dragoș Ionică
