Cele care s-au spus şi se vor spune mereu despre Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul, ne arată până unde poate să coboare omul în marea lui nimicnicie şi cât de josnic pot să ajungă oamenii din cauza patimei lor pentru bani, cu toate că Iuda, care a stat în preajma Domnului Iisus, a avut parte de căldura Lui, de grija şi dragostea Lui fără limite! Mânat de patima bogăţiei şi de păcatul trădării, Iuda merge direct la preoţii cei mai de seamă ca să-L vândă pe Iisus. Iubitorul de arginţi, timp de trei ani şi jumătate a profitat de Domnul Iisus şi ori de câte ori a avut posibilitatea a furat din punga cu bani, care era de obşte între ucenici, mai ales că în marea sa lăcomie, a vrut mai mult deodată şi fără ezitare. La fel se întâmplă cu mulţi oameni, care doresc să se îmbogăţească acum şi aici, dacă se poate, fără muncă şi sacrificiu. Vor peste noapte să se facă bogaţi şi pentru mulţi nu mai contează modul cum împlinesc acest lucru. De aceea, mulţi ajung să procedeze josnic şi foarte mârşav, când spun că: «Scopul scuză mijloacele», deci, cam la fel ar fi spus şi Iuda, dacă l-ar fi întrebat cineva în acel moment ce are de gând să facă, socotind că Domnul Iisus n-a preţuit mai mult de 30 de arginţi în ochii săi! Pentru un asemenea neom, Domnul Iisus, Care i-a fost ca şi un tată ce-şi îngrijeşte cu drag copiii, care i-a fost ca un frate mai mare care încearcă să-l protejeze de orice rău ivit în cale, ca un prieten care este gata să-i asculte orice durere şi orice problemă de viaţă, nu mai este un Dumnezeu, ci, un om oarecare ce poate fi trădat şi vândut fariseilor!
,,Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde!”.
Aşadar, unul dintre cei doisprezece Apostoli, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la preoţii cei mai de seamă şi le-a zis: ,,Ce vreţi să-mi daţi, şi-L voi da în mâinile voastre?”, iar, cei bogaţi şi invidioşi, i-au cântărit celui vândut diavolului treizeci de arginţi, iar, din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit, ca să-L dea pe Iisus în mâinile lor! După ce Iuda s-a înţeles cu preoţii cei mai de seamă ca să-L vândă pe Iisus, acelaşi Evanghelist ne relatează că seara, Iisus a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi şi pe când mâncau, El a zis: ,,Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde!”, după care s-au întristat foarte mult şi au început să-I zică unul după altul: «Nu cumva sunt eu, Doamne?», iar, drept răspuns, El le -a zis: ,,Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde! Negreşit, Fiul omului Se duce după cum este scris despre El, dar, vai de omul acela prin care este vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut!”. Atunci, Iuda, vânzătorul, a luat cuvîntul, şi I-a zis: «Nu cumva sunt eu, Învăţătorule?», şi i-a răspuns Iisus: „Da, tu eşti!” (Matei 26:17-25). Deci, Scriptura spune că Iuda începuse deja să caute prilejul potrivit ca să-L vândă pe Iisus, ca atare, planul deja era făcut. Şi atunci, vânzătorul de Dumnezeu se întoarce din nou în preajma celor 11 ucenici împreună cu Iisus, de parcă nu s-a întâmplat nimic şi probabil că zâmbetul mârşav îi era pe faţă, aşa ca să nu arate planul său diabolic pe care tocmai îl începuse a săvârşi, mai ales că Domnul Iisus ştia despre faptele lui Iuda! De atâtea ori, Domnul Iisus a demonstrat faptul că El vede şi ştie nu numai faptele oamenilor, ci, şi gândurile lor, şi Iuda a fost martor la toate acestea. Totuşi, orbit de lăcomie, Iuda credea că de data aceasta va fi altfel, însă, Domnul putea să vadă nu numai prezentul, ci şi viitorul, ştia de ziua aceea încă de la început. Chiar dacă Domnul i-a arătat dragoste lui Iuda şi celorlalţi ucenici, pentru că în seara aceea le-a spălat picioarele tuturor ucenicilor, inclusiv şi lui Iuda, Dumnezeu Cel milostiv şi iertător, i-a arătat încă o dată lui Iuda, cât de mult îl iubeşte şi i-a mai dat o şansă acestuia să se pocăiască, dar, el n-a făcut-o şi a dovedit că este dispreţuitor până la culme! Deci, iată că vine Iuda cu o gloată mare, cu săbii şi cu ciomege, trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de bătrânii norodului, mai ales că vânzătorul le dăduse semnul acesta: «Pe care-l voi săruta eu, acela este; să puneţi mâna pe el», după care Iuda s-a apropiat de Iisus, şi I -a zis: «Plecăciune, Învăţătorule!» şi L-a sărutat. Îngăduitor şi iertător, Iisus i-a zis: ,,Prietene, ce ai venit să faci, fă!”, iar, oamenii aceia tocmiţi au pus mâinile pe Iisus, şi L-au prins (Matei 26:47-50). Să observăm cu surprindere, nu doar dispreţul cu care îl tratează Iuda pe Domnul Iisus, dar, mai ales blândeţea şi dragostea pe care i-o arată Mântuitorul ca şi răspuns. Poate că şi noi, la fel ca Iuda, când oamenii ne fac rău suntem tentaţi să le răspundem la fel, dar, Domnul Iisus n-a procedat în felul acesta, cu toate că la dispoziţia Domnului Iisus erau 12 legiuni de îngeri care la un singur cuvânt al Său, puteua nimici întreg pământul, dar, Mântuitorul Hristos nu s-a folosit de puterea Sa, chiar dacă putea să-l zdrobească complet pe Iuda într-o clipă, dar n-a făcut acest lucru şi în schimb i-a arătat dragoste!
,,Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat!”.
Sfânta Scriptură ne oferă două relatări cu privire la moartea lui Iuda, iar, prima menţiune este cea a Evanghelistului Matei care spune: «Atunci Iuda, vânzătorul, când a văzut că Iisus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dat înapoi cei treizeci de arginţi, preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor şi a zis: ,,Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat!”, dar, ,,Ce ne pasă nouă? Treaba Ta!” i-au răspuns ei. Atunci, Iuda a aruncat arginţii în Templu şi s-a dus de s-a spânzurat! Preoţii cei mai de seamă au adunat arginţii, şi au zis: «Nu este îngăduit să-i punem în vistieria Templului, fiindcă sunt preţ de sînge», iar, după ce s-au sfătuit, au cumpărat cu banii aceia «Ţarina olarului», ca loc pentru îngroparea străinilor, ţarină care a fost numită de atunci: «Ţarina sângelui». În fine, cea de-a doua relatare despre moartea lui Iuda o găsim în cartea «Faptele Apostolilor», scrisă de către Sfântul Evanghelist Luca, printr o menţiune a Sfântului Apostol Petru, ca o împlinire a Scripturii spusă de Duhul Sfînt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce L-au prins pe Iisus. Iuda Iscarioteanul a primit o răsplată pe măsura nelegiuirii lui, fiindcă s-a spânzurat şi a căzut cu capul în jos, a pleznit în două prin mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele, iar, lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încât locul acela a fost numit în limba lor: «Acheldama», adică: «Ogorul sângelui» («Faptele Apostolilor» 1:16-19). Dar, nu trebuie să vedem numai deosebirea dintre cele două relatări, ci, mai degrabă, să vedem sfârşitul tragic al acestui om care n-a vrut să asculte de Dumnezeu şi să se pocăiască! El s-a căit că L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos, dar a rămas numai la căinţă, iar, căinţa fără pocăinţă nu înseamnă mai nimic! Dacă te căieşti de păcatul tău, trebuie să vii la Dumnezeu şi să-I ceri iertare şi milă, să vii la El şi să ceri vindecarea sufletului tău şi să-l rogi ca El să te spele de orice păcat. Oamenii nu pot face acest lucru, ci, numai Dumnezeu! Datorită sângelui vărsat de către Domnul Iisus Hristos putem fi iertaţi de toate păcatele, iar, Dumnezeu putea să-l ierte şi pe Iuda, însă, n-a făcut-o pentru că Iuda nu i-a cerut-o niciodată! Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat, a spus că dacă este un lucru în viaţa noastră care ar preţui pentru noi mai mult decât El, noi nu suntem vrednici să fim ucenicii Lui! Dumnezeu să ne ajute pe toţi să fim ucenici adevăraţi ai Domnului Iisus Hristos, nu numai cu numele, ci şi cu inima!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
