Premii pentru olimpicii internaționali

35

Ministerul Educației și Cercetării organizează miercuri, 3 decembrie, festivitatea de premiere a elevilor laureați la olimpiadele internaționale pe discipline școlare, desfășurate în anul 2025, a profesorilor care i-au pregătit și a unităților de învățământ în care elevii studiază/au studiat.

Evenimentul se va desfășura la Palatul Național al Copiilor București, cu începere de la ora 10:00.

Vor fi premiați 157 de elevi olimpici provenind din 72 de unități de învățământ preuniversitar de stat și private, din 29 de județe și municipiul București.  Acești elevi au obținut 206 de medalii, premii și mențiuni la 35 de olimpiade internaționale și olimpiade/concursuri regionale pe discipline (juniori și seniori), dintre care 14 olimpiade la nivel mondial și 21 de olimpiade la nivel european regional.

În anul 2025 s-au înregistrat performanțe istorice pentru România la olimpiadele internaționale de matematică, informatică și astronomie: 16 medalii (dintre acestea, 4 medalii de aur absolut și 12 de aur).

În cadrul Galei olimpicilor internaționali vor fi premiați și cei 179 de profesori care i-au pregătit pe elevi. De asemenea, vor fi recompensate și unitățile de învățământ de proveniență a elevilor (72). Dintre cei 157 de elevi merituoși, 1 elev a obținut șase distincții, 5 elevi au obținut câte patru distincții, 5 elevi câte trei distincții și 19 elevi au obținut câte două distincții.

Cuantumurile acestor premii sunt următoarele:

20.000 lei – premiul I absolut (cu punctaj maxim), 15.000 lei – premiul I/medalie de aur;

12.500 lei – premiul al II-lea/medalie de argint, 10.000 lei – premiul al III-lea/medalie de bronz;

6.000 lei – mențiune (sau diplome echivalente).

Sumele în bani acordate elevilor care s-au impus în competițiile regionale/balcanice (seniori și juniori) sunt:

10.000 de lei premiul I/medalie de aur cu punctaj absolut;

7.500 de lei- premiul I/medalie de aur, 6000 de lei – premiul al II-lea/medalie de argint;

5000 de lei – premiul al III-lea/medalie de bronz;

3000 de lei – mențiune (sau diplome echivalente).

Pentru profesorii care au pregătit elevul/elevii se acordă un singur stimulent financiar, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul dintre elevii premiați. În situația în care elevul premiat a fost pregătit de doi sau mai mulți profesori, stimulentul financiar se acordă în părți egale tuturor profesorilor pregătitori.

Fondul total de premiere alocat în acest an de către Ministerul Educației și Cercetării este de peste 4.454.542 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.