Ministra Mediului nu demisionează nici dacă va fi votată moțiunea

48

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că nu va demisiona din funcţie, ea arătând că a văzut presiunea din sfera PSD şi AUR şi nu va ceda. O moţiune simplă nu implică demiterea ministrului chiar dacă este votată în Parlament.

Moţiunea simplă a AUR „Prahova sub asediu: peste 100.000 de români condamnaţi la sete şi boală sub privirea complice a ministrei Mediului, Diana Buzoianu” este dezbătută luni la Senat. Iniţiatorii se referă la ”situaţia gravă” din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, unde ”peste 100.000 de cetăţeni au fost lăsaţi fără apă potabilă, apă caldă şi căldură”, ajungând să trăiască „ca în Evul Mediu”.

 

”Moţiunea descrie catastrofa provocată de incompetenţa ministrei Mediului, Diana Buzoianu, care, deşi a ştiut despre procedura de golire a barajului Paltinu şi despre riscurile aferente, nu a intervenit pentru a preveni prăbuşirea alimentării cu apă în 13 localităţi, închiderea spitalelor şi sistarea funcţionării centralei de la Brazi. Lipsa apei şi efectele în lanţ au pus în pericol sănătatea publică, sistemul energetic naţional şi serviciile esenţiale pentru comunităţile afectate”, a precizat AUR.

AUR acuză ministerul condus de Diana Buzoianu de incapacitate, indiferenţă, inactivitate şi de lipsa unui plan centralizat pentru gestionarea situaţiilor recurente de criză, precum şi de „ignoranţă cu iresponsabilitate criminală” faţă de vulnerabilităţile barajelor şi acumulărilor din România. Totodată, moţiunea îl indică drept principal responsabil pe premierul Ilie Bolojan, care nu a dispus o anchetă guvernamentală reală şi a lăsat-o chiar pe ministră să investigheze propria catastrofă.(Romania.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.