Sfârșit de an 2025, marcat cu o petrecere frumoasă în marea familie a Centrului de Calcul, SNI București și ,,Gorjeanul”!

92

Cele trei companii, Centrul de Calcul, SNI București și Gorjeanul au mai construit, în această mare familie, o amintire prețioasă, sâmbătă, 20 decembrie.

Petrecerea, devenită tradiție, a reunit la Târgu Jiu sute de salariați, cu familiile lor, și colaboratori, astfel ca și în acest an, împreună cu ,,constructorii” acestei mari și frumoase familii, să privim înainte cu speranța că vremurile dificile și toate obstacolele ne vor întări și mai mult și vom putea, și în anul care vine, să le traversăm cu determinarea de a merge mereu mai departe.
Momente speciale, create pentru bucuria tuturor: venirea îndrăgitului Moș Crăciun, un spectacol susținut de artiști profesioniști de la Ansamblul ,,Doina Gorjului”, și îndrăgitul Bacio.
Moșul a împărțit cadouri celor 60 de copii bucuroși și emoționați, fiecare având câte o poezioară sau un cântecel cu care l-au răsplătit pe Moș Crăciun pentru darurile sale minunate, dar și un ,,te iubesc” pentru părinți și bunici, toți cei aflați aici împărtășind acest vesel și impresionant moment.
Nu au lipsit horele, sârbele, vinul și țuica fiartă, proțapul, aperitivele, sărmăluțele, friptura și prăjiturile, totul făcând ca atmosfera să fie caldă și deosebit de prietenoasă.
A fost o seară frumoasă, cu lume elegantă și muzică bună, în care grijile de zi cu zi au dispărut, lăsând loc bucuriei și speranței, eveniment anual așteptat și bine primit de toți cei prezenți. Să fie într-un ceas bun, iar la anul, să ne revedem cu aceeași bucurie!
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.