Eminescu şi prezenţa sa meteorică în Floreştii Gorjului – «Cucu-ntreabă: Unde-i sora/ Viselor noastre de vară?/ Mlădioasă şi iubită,/ Cu privirea ostenită,/ Ca o zână să răsară/ Tuturora!»

Din documentele vremii, aflăm că după ce a trăit la Iași din 1874 până în 1877, Mihail Eminescu s-a mutat la București, unde a fost redactor până în 1883, apoi redactor- șef (în 1880) la ziarul «Timpul», unde a desfășurat o activitate publicistică excepțională, care, însă, i-a ruinat sănătatea! În această perioadă a scris marile lui poeme, seria «Scrisorile», «Luceafărul», etc. În anul următor, Mihai Eminescu a venit la Florești, sat al comunei Țânțăreni, în vara anului 1878, la recomandarea doctorului Kremnitz, medicul familiei regale, pentru refacerea sănătăţii, când avea 28 de ani și o faimă de mare poet, recunoscută de către Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu și ceilalți membri ai «Junimii». După Războiul de Independenţă, Zoe şi cu soţul ei locuiau în Bucureşti şi participau la seratele literare organizate de către Titu Maiorescu, iar, Casa familiei Mandrea a devenit un loc de întâlnire pentru scriitorii vremii: Ioan Slavici, Duiliu Zamfirescu, I.L. Caragiale şi alţii. În acest fel, cei doi soţi l-au cunoscut pe marele poet Mihai Eminescu, cu care au legat o prietenie sinceră şi trainică! Atunci, marele poet trecea printr-o situaţie foarte grea, deoarece, fusese dat în judecată de către Biblioteca din Iaşi al cărei director fusese până în anul 1877, pentru pentru aşa-zise nereguli! Prin urmare, la Florești Eminescu a fost găzduit de magistratul Nicolae Mandrea, la conacul său din «Câmpul Cerbului», undeva între dealurile împădurite ale Arpadiei, iar, în peregrinările pe care le făcea pe cărările liniștite ale pădurii, era deseori însoțit de soția magistratului, a cărei formație artistică, scriitoare și pictoriță, o apropiase de lumea scriitorilor.

„Locul în care sunt e cât se poate de frumos”!
De altfel, Zoe Mandrea, născută Bălcescu, era nepoată de frate a lui Nicolae Bălcescu și mare admiratoare a lui Eminescu, iar, din acea perioadă a trecerii marelui poet prin frumosul ținut al Arpadiei a rămas mărturie scrisoarea pe care acesta a scris-o colegilor din redacţia «Timpului», considerând că: „Locul în care sunt e cât se poate de frumos. Râuri, codru, şes, dealuri, munţii în depărtare, frumos adecă în puterea cuvântului, încât să fiu Bodnărescu, aş nenoroci poate «Convorbirile» cu amintiri de călătorie ale unui june. Dar numai grija asta n-o am, ci mă mărginesc a mulţumi zeilor îndeobşte şi d-lui Mandrea îndeosebi de îngăduirea unui colţ de pădure care-mi dă toane bune şi sănătate”. La Floreşti, poetul a stat singur în tot conacul în acea vară, când şi-a refăcut sănătatea şi a muncit, în egală măsură. A tradus numeroase pagini din faimoasele «documente Hurmuzaki» pentru care i se încredinţase «un onorariu de câteva mii de lei, mai mult ca o înăbuşire a susceptibilităţilor», cum spune George Călinescu, a finalizat poemul «Scrisoarea III» compunând şi alte poezii, precum: «Pajul Cupidon» ,«O, rămâi…», «Pe aceeaşi ulicioară», «De câte ori, iubito», «Rugăciunea unui dac», «Atât de fragedă» etc. Poezia «Freamăt de codru», spun eminescologii, are trimitere spre «fata popii cea ocheşică» din Floreşti, îndrăgostită de Eminescu, căreia poetul îi dedică versurile: «Cucu-ntreabă: Unde-i sora/ Viselor noastre de vară?/ Mlădioasă şi iubită,/ Cu privirea ostenită,/ Ca o zână să răsară/ Tuturora!». Numai recitând doar două strofe din poezia dedicată fetei preotului, uşor ne putem da seama că Eminescu n-a rămas chiar indiferent la ademenirile acesteia, pentru că va continua prin versuri: «Se întreabă trist izvorul:/ Unde mi-i crăiasa, oare?/ Părul moale despletindu-şi/, Faţa-n apa mea privindu-şi/ Să m-atingă visătoare Cu piciorul?/ Am răspuns: Pădure dragă,/Ea nu vine, nu mai vine!/ Singuri, voi, stejari rămâneţi/ De visaţi la ochii vineţi,/ Ce luciră pentru Vara-ntreagă». Insistăm asupra prezenţei lui Eminescu la Floreşti, fiindcă suntem gorjeni şi genialul poet a poposit cu multă dragoste pe aceste meleaguri, unde, aşa cum am spus, în vacanţa petrecută aici, Eminescu ar fi trăit o poveste de dragoste cu fata preotului, iar, unul dintre locurile preferate ale poetului unde îşi scria poeziile era foişorul din spatele bisericii din Floreşti, unde stătea până noaptea târziu. Astfel, a cunoscut-o pe Elena, fata preotului, care era văduvă, faţă de care s-a apropiat, un asemenea episod fiind consemnat de către Mihai Duţescu în romanul «Viaţa personală», pentru că spune: «La Floreşti, Eminescu a câştigat repede simpatia oamenilor, în special a preotului, a cărui fiică, Elena, în peregrinările la «Câmpul Cerbului», poetul fiind inspirat de conacul din Floreşti şi de natura locului în poeziile sale, aici şi-a recăpătat forţele, a iubit, a îndrăgit natura locului şi a creat unele dintre cele mai valoroase poezii din opera sa.

,,Am răspuns: Pădure dragă,/Ea nu vine, nu mai vine”!
Numind «Câmpul Cerbului» momentul biobibliografic floreștean-gorjean, vom reveni în viitor, pentru că observăm că în planul creației eminesciene îi corespunde o etapă superioară, marcată de redescoperirea tematicii Erosului / Naturii cu strălucirea în oglinda vârstelor pure, copilăria și adolescența, de compartimentul transpunerilor ca modalitate de «perspectivare epopeică», prin care cercetătorul neobosit, permanent fascinat de noutăţi, la izvoarele mitosofiei, ale folclorului, ale limbii, se prezintă înfățișându-se și ca un traducător cu înalte virtuți, în cultivarea graiului viu, dinamizator de tablouri istorice, întru sensibila ornamentică a textului nemuritor şi de neuitat! Ca să continuăm, deci, Zoe Mandrea, fostă Bălcescu, şi soţul ei, Nicolae Mandrea, proprietarii moşiei din Floreşti, din judeţul Gorj, unde Mihai Eminescu avea să petreacă o vacanţă de neuitat, putem reţine că Zoe Mandrea (Bălcescu) era fiica Elenei Aman, nepoata marelui pictor Theodor Aman, şi a lui Barbu Bălcescu, fratele revoluţionarului Nicolae Bălcescu. De altfel, Zoe şi Nicolae Mandrea, jurist, au construit în moşia de la Floreşti acest conac foarte frumos, mai ales că Nicolae Mandrea a fost ales parlamentar în mai multe legislaturi din partea Partidului Conservator, după care a lucrat la Curtea de Apel din Iaşi, iar apoi la Curtea de Casaţie din Bucureşti şi la Craiova. Soţia lui, Zoe Mandrea, era deosebit de frumoasă şi era înzestrată şi cu talentul desenului, astfel că a devenit o apreciată pictoriţă, iar, multe dintre lucrările sale sunt realizate chiar la moşia de la Floreşti. După Titu Maiorescu, născut în Craiova, trei lucruri meritau să fie văzute în capitala Olteniei: «Grădina Bibescu», Biserica «Sf. Dumitru» şi fetele lui Bălcescu! În loc de concluzie, să precizăm, aşadar, că în sud-estul judeţului Gorj, lângă Filiaşi, teritoriu cunoscut prin frumuseţea şi varietatea formelor de relief, prin bogăţiile lui naturale, se află şi satul Floreşti, cu oameni harnici şi primitori, care simt, încă, reverberaţia paşilor poetului Mihail Eminescu pe cărările pădurii Arpadia şi pe malurile râului Gilort. Deci, poetul s-a retras aici în vara anului 1878, la recomandarea doctorului Kremnitz pentru refacerea sănătăţii, invitat fiind de Nicolae Mandrea, la conacul său care era amplasat la confluenţa dealurilor pe care se mai întinde şi azi, ca şi în vremea lui Eminescu, o parte din Pădurea Arpadia. În decursul timpului, trecerea marelui poet Mihai Eminescu prin Floreștii Gorjului a însuflețit, pur și simplu, viața culturală a localității, pentru că an de an, aici au loc manifestări culturale intitulate «Eminescu la Floreşti», cu pelerinaje la biserica veche din Floreşti, la bustul poetului, precum şi spectacole de muzică şi poezie din lirica eminesciană. De altfel, în satul Floreşti se află şi un muzeu fotodocumentar închinat lui Eminescu.
Profesor Vasile GOGONEA