Sistemul de eşalonare la plată a datoriilor fiscale a fost reformat începând cu 1 ianuarie 2026, prin modificarea Codului de procedură fiscală, noile reguli având ca obiectiv reducerea tratamentelor fiscale preferenţiale şi consolidarea disciplinei financiare în rândul contribuabililor, a anunţat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Potrivit instituţiei, eşalonarea la plată în formă simplificată este accesibilă tuturor contribuabililor care înregistrează datorii sub anumite plafoane: până la 100.000 de lei pentru persoanele fizice şi până la 400.000 de lei pentru persoanele juridice.
Această formă de eşalonare se acordă fără garanţii, exclusiv pe baza cererii depuse la ANAF, şi pe o perioadă de maximum 12 luni.
Pentru persoanele juridice, accesarea eşalonării simplificate este condiţionată de existenţa firmei de cel puţin 12 luni înainte de depunerea cererii, iar datoriile eşalonate trebuie să aibă o vechime de maximum 12 luni.
În paralel, eşalonarea clasică rămâne disponibilă pentru orice contribuabil, inclusiv pentru persoanele fizice aflate în dificultate financiară, fără un plafon maxim al datoriilor.
Aceasta poate fi acordată pe o perioadă de până la cinci ani, însă presupune constituirea de garanţii sau depunerea unui contract de fideiusiune, în anumite situaţii clar stabilite de lege.
ANAF subliniază că garanţiile sau contractele de fideiusiune vor fi executate doar în cazul în care contribuabilii nu respectă calendarul de plată stabilit. Instituţia precizează că noile reglementări urmăresc eliminarea utilizării abuzive a eşalonărilor, practică ce în trecut a condus la acumularea unor datorii semnificative şi la dificultăţi majore în recuperarea creanţelor bugetare.
„Instrumentele de eşalonare rămân o soluţie de sprijin fiscal pentru contribuabilii corecţi, care demonstrează intenţia reală de a-şi achita obligaţiile bugetare”, arată ANAF, menţionând că măsurile nu se aplică automat şi sunt utilizate exclusiv în cadrul procedurilor prevăzute de lege.
Totodată, agenţia precizează că regulile privind atragerea răspunderii solidare nu au fost modificate, astfel încât contribuabilii care acţionează cu bună credinţă nu pot fi traşi la răspundere în solidar. ANAF afirmă că va continua dialogul cu mediul de afaceri şi va oferi asistenţă pentru aplicarea corectă şi unitară a noilor prevederi legale.









































