Multe accidente la munte! 156 de oameni salvați

41

Șeful Salvamont România, Sabin Cornoiu, atrage atenția, astăzi, asupra riscului ridicat de avalanșă pe munții din România, inclusiv la altitudini mai mici de 1.800 de metri. Potrivit acestuia, zonele în care sunt acumulări mari de zăpadă trebuie să fie evitate pentru că reprezintă un risc. De asemenea, acesta recomandă turiștilor să evite zonele unde vizibilitatea este redusă.

„Avem risc ridicat. Aceasta e grad pe care îl măsurăm în anumite locuri, dar pe masiv vor exista zone cu risc mai mare. Ninge în continuare în munții României, avem 3-4 straturi depuse în ultimele 2-3 săptămâni. Nu au reușit să facă o coeziune bună între ele, deci oamenii să fie atenți că avem risc ridicat de avalanșă. Chiar și sub 1.800 de metri altitudine. Unde vedem acumulări mari de zăpadă trebuie să fim foarte atenți pentru că pot să plece oricând. Să evităm să mergem pe o vreme în care nu avem vizibilitate foarte bună pentru că nu vom putea estima cantitatea de zăpadă”, a explicat Sabin Cornoiu, șeful Salvamont România la Digi24.

Salvamontiștii din întreaga țară au intervenit la un număr extrem de mare de evenimente montane, cel mai mare inregistrat într-o zi, în acest sezon de iarnă. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 152 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență. Au fost salvate 156 de persoane. Dintre acestea, 53 persoane au fost transportate cu Ambulanțele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital, iar o persoană a fost transportată cu elicopterul SMURD la spital. „Foarte multe evenimente, mult mai mulți de 50 de oameni au ajuns la spital. Au ajuns cu ambulanțele pentru că au fost cazuri foarte grave. Permitem oameniilor cu traumatisme mai ușoare să meargă la spital cu aparținătorii, cred că 70-80 de oameni au ajuns ieri la spital. Acest lucru trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea, să dea dovadă de mult mai multă atenție și responsabilitate în activitățile montane”, susține Sabin Cornoiu.

Una dintre persoanele accidentate pe munte a fost transportată de urgență la spital cu un elicopter SMURD. „A avut un traumatism toracic mai deosebit. Am considerat că e bine să transportăm în regim de urgență la spital. Am preferat imobilizare bună și predarea la elicopter. Când avem condiții bune de zbor și aparate de zbor care pot ajunge în timpul util la noi preferăm să facem acest lucru, preferăm să limităm timp în care pacientul ajunge la spital. Îi dăm șanse mai mari de vindecare sau supraveghere”, susține șeful Salvamont. Șeful Salvamont susține că numărul mare de turiști accidentați este cauzat de aglomerația de pe pârtii, dar și de ciocnirile dintre cei avansați și cei începători. „A fost o zi frumoasă pe munte, oamenii au fost atrași în special să meargă spre stațiunile de practicare a sporturilor de alunecare. Am avut un număr extraordinar de oameni la ski și săniuș. Era normal, știam acest lucru, oamenii profită de zăpada care a acoperit toate pârtiile din țară, dar din păcate apar și astfel de evenimente pentru că nu toți oamenii reușesc să își regleze bine legătura de ski ca aceasta să acționeze ca un element de siguranță. Nu sunt atenți la cei din jurul lor, au loc ciocniri între cei mai avansați și începătorii. Sunt oameni cu ATV-uri, care nu încearcă să le conducă cu prudență ca sa le poată controla foarte bine”, a explicat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.