Uniunea Europeană pare să fi ajuns într-un punct de inflexiune. După ani în care suprareglementarea și birocrația au frânat inițiativa privată, Comisia Europeană anunță schimbări de substanță menite să simplifice accesul companiilor pe piață și să crească competitivitatea economică. Este una dintre cele mai bune vești pentru mediul de afaceri european din ultimul deceniu.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis clar obiectivul: recuperarea decalajului față de SUA și China. Ambele economii susțin agresiv companiile proprii prin subvenții masive, politici industriale coordonate și intervenție directă a statului. În acest context, Europa nu-și mai permite luxul unui aparat administrativ greoi, care consumă multe resurse și timp îndelungat înainte ca un produs să ajungă pe piață.
Pentru antreprenori, în special pentru IMM-uri, debirocratizarea nu este un concept abstract, ci o condiție de supraviețuire. Iar, aici, România se confruntă cu o problemă structurală serioasă. Autorizarea unei activități de producție sau procesare este extrem de dificilă, fragmentată și costisitoare. Numărul mare de avize, condiții și instituții implicate îi determină pe mulți să renunțe înainte de a începe efectiv producția.
La aceasta se adaugă cerințele de conformitate europeană. Fiecare produs trebuie să respecte standardele UE și să poarte marcajul CE, ceea ce presupune testare, certificare și omologare. În teorie, aceste cerințe sunt justificate. În practică, ele devin o barieră majoră pentru antreprenorii români.
Costurile de omologare pot ajunge la sute de mii de euro, iar procedurile sunt realizate, în majoritatea cazurilor, în afara țării. Rolul RENAR și al autorităților naționale de reglementare rămâne unul pasiv. În loc să dezvolte capacități interne de testare și certificare, instituțiile românești se limitează adesea la traducerea și validarea unor rapoarte emise de organisme străine, precum TÜV Austria, sau mari firme de consultanță internaționale.
Rezultatul este paradoxal: produsele românești sunt conforme cu standardele europene, dar valoarea adăugată a procesului de certificare pleacă în afara țării, împreună cu sume semnificative de bani.
Dacă Uniunea Europeană își va respecta angajamentul de a reduce birocrația și de a sprijini activ companiile, România trebuie să meargă mai departe de simpla transpunere a noilor reguli. Este nevoie de o reformă reală a instituțiilor de reglementare, de investiții în infrastructura de certificare și de o schimbare de mentalitate: de la control excesiv la sprijin pentru dezvoltare.
Altfel, riscăm ca efortul Bruxelles-ului de a face Europa mai competitivă să se lovească, în România, de aceleași blocaje cronice care îi împing pe antreprenori să producă mai ușor în alte state decât acasă.
Dragoș Ionică
