Învăţătura Preotului de mir – La 1 februarie, Domnul mi-a dăruit spre păstorire Parohia Brătuia – ,,Nu este nădejde pentru nimeni de la oameni, oricât de drepţi ar fi ei, dacă nu mă ajuţi Tu pe mine, Doamne”!

Pronia divină a rânduit ca în Duminica a 33-a după Rusalii şi înainte de Întâmpinarea Domnului, la 1 februarie 2026, să-mi fie dăruită spre păstorire Parohia Brătuia, din satul meu natal şi să fiu instalat ca preot paroh cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinnte Acad. Dr. IRINEU, Mitropolitul Olteniei şi Arhiepiscopul Craiovei, în prezenţa Părintelui protoiereu Ionel Câmpeanu, ca să oficiez Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie cu ajutorul Preacucernicului Părinte Gheorghe Oproiu, în prezenţa unui număr însemnat de enoriaşi din localitate, dar, şi în prezenţa unor credincioşi din fosta mea parohie Budieni, tuturor mulţumindu-le din toată inima mea şi asigurând-i că mă voi ruga la Bunul Dumnezeu pentru toţi cu adâncă smerenie şi cu binecuvântată recunoştinţă! Cred că nu îmi este uşor să mă despart de enoriaşii care mă iubesc, dar, credinciosul vine la sfânta biserică mereu cu sufletul întreg şi sănătos, ca să-şi caute sănătatea sufletească, nicidecum ca un bolnav de nedreptate care, în delirul bolii sale, nici nu mai ştie că este bolnav trupeşte sau sufleteşte. Cuvintele: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc …” nu sunt nimic mai mult pentru un om decât o grăire directă către Dumnezeu, ca Dumnezeu să-i asculte păsurile, pentru că Dumnezeu l-a păzit de păcate cu puterea Sa şi cu mila Sa, numai că el este ceea ce este, după propria sa judecată, o fiinţă cu totul aparte, şi atât de vrednic de milostenie că se nevoieşte ca să rămână pe această treaptă a smereniei întâlnită la toate neamurile de creştini, până în zilele noastre. Le transmit credincioşilor mei învăţătura despre smerenia vameşului care spune: ,,Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”, pentru că acest om al rugăciunii nu se repede în faţă, în locul cel mai de vază din biserică, ci, se smereşte pentru a se înălţa pe sine, deoarece, pe un asemnea om Dumnezeu îl vede la fel de bine dacă stă în spatele bisericii, ca şi atunci când ar sta în faţă! Mai întotdeauna, un adevărat om al rugăciunii se pocăieşte, deoarece: „Pocăinţa omului este sărbătorirea lui Dumnezeu”, cum spune Sfântul Efrem Sirul, şi el stă mai departe, chiar îşi simte nimicnicia în faţa lui Dumnezeu şi este plin de smerenie înaintea măreţiei lui Dumnezeu! Cu ochii senini să privim la bunătatea Lui Dumnezeu, mai ales că un om adevărat al rugăciunii are smerenie adâncă şi este plin de bucurie, dacă Dumnezeu îi îngăduie să se apropie de ADEVĂR! Ca preot paroh, cred că păcatele sufleteşti se pot citi în ochii unui om, pentru că de atâtea ori surprindem faptul că atunci când un om păcătuieşte, coboară privirea înaintea oamenilor şi ochii păcătosului se coboară înaintea lui Dumnezeu Atotvăzătorul! La sfânta slujbă le spun credincioşilor că un păcat poate să-L supere pe Dumnezeu, iar, un adevărat om al rugăciunii este conştient de aceasta, dacă pe lângă smerenie, mai are şi multă ruşine înaintea lui Dumnezeu. Poftele trupeşti ne arată că acestea sunt mădularul păcătuirii omului, că ele duc omul la păcatele cele mai grele! Lăcomia, ca un viciu păcătos, dă naştere patimii, patima dă naştere mâniei şi mânia uciderii, iar, gândurile repetate asupra celor ale trupului despart pe om de Dumnezeu, îl vlăguiesc şi ucid biruinţa dumnezeiască ce se află în om! Aş vrea să le spun credincioşilor mei că: ,,Nu este nădejde pentru nimeni de la oameni, oricât de drepţi ar fi ei, dacă nu mă ajuţi Tu pe mine, Doamne! Nimic nu mă mai poate ajuta pe mine: postirea mea sau toate faptele mele cele bune, dacă milostivirea Ta nu-mi unge rana ca o alifie duhovnicească! Lauda oamenilor nu-mi vindecă rana, ci mai rea se face durerea! Numai Tu singur îmi ştii boala mea şi numai Tu singur ai leacul ce-mi este mie de folos şi la nimeni altul nu-mi este de folos ca să merg sau să mă rog. Dacă Tu mă îndepărtezi pe mine, lumea întreagă nu mă poate sprijini de la căderea în prăpastie! Numai Tu singur poţi, Doamne, dacă vrei, o, Dumnezeule, iartă-mă şi mântuieşte-mă”! Dumnezeu ne cunoaşte bine pe fiecare, toţi cei care credem despre noi că suntem drepţi! Am să le repet mereu enoriaşilor mei că omul care îşi mărturiseşte păcatele sale cu smerenie, poate merge acasă mai îndreptat, şi nu cârtitorul cel mândru. Cel care se pocăieşte şi se ruşinează este mai îndreptat, iar nu omul cel mândru şi plin de sine! Doctorul Cel Mare are milostivire şi vindecă pe omul bolnav care îşi recunoaşte boala şi caută vindecare! Dar, îl trimite gol pe cel care vine la Doctor ca să se fălească singur cu sănătatea sa! Știm cu toţii că rugăciunea este nepreţuitul ajutor în trăirea de toate zilele a creştinului şi că fară ea nici nu poate fi o adevărată viaţă creştinească. Într-adevăr, rugăciunea este înălţarea sufletului nostru către Dumnezeu pentru a-L Preaslăvi şi a-I cere ceea ce avem nevoie şi a-I mulţumi pentru toate câte ni le dă în fiecare clipă!
Preot paroh Ilie CHIŞAMERA, Parohia Brătuia, Dăneşti