Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi, 5 februarie, introducerea unor excepții de la neplata primei zile de concediu medical. Măsura va fi reglementată printr-un proiect de ordonanță de urgență, care urmează să fie pus în transparență decizională.
Potrivit ministrului, Ministerul Sănătății a finalizat deja proiectul de act normativ, acesta având ca scop protejarea pacienților care au, în mod real, nevoie de concedii medicale. Documentul introduce metodologii clare pentru evitarea aplicării nedrepte și generalizate a măsurii privind neplata primei zile de concediu.
„Am spus încă de la începutul acestui an că măsura privind concediile medicale şi neplata primei zile de concediu medical trebuie nuanţată şi aplicată corect, nu generalizată şi nedreaptă. (…) Există situaţii clare, fără loc de interpretări sau suspiciuni – vorbim despre pacienţi oncologici, pacienţi cu boli rare, pacienţi cronici şi alte categorii care depind real de acest sprijin medical.
Ca să fiu foarte clar: în această măsură vor fi introduse excepţii explicite acolo unde lucrurile sunt ferme şi evidente. Aceste corecţii vor fi făcute direct de Ministerul Sănătăţii, pentru ca pacienţii care chiar au nevoie de concedii medicale să fie protejaţi”, a anunțat Alexandru Rogobete.
Potrivit ministrului Sănătății, impactul economic al măsurii este important pentru sustenabilitatea sistemului public, însă nu va fi niciodată mai presus de sănătatea oamenilor.
„De aceea, am finalizat o ordonanţă de urgenţă care intră în transparenţă decizională şi care introduce metodologii clare de protecţie. Aceasta corectează excesele din trecut şi elimină situaţiile în care pacienţii vulnerabili ar fi fost afectaţi de lipsa de reglementare”, a explicat ministrul Sănătăţii.










































