-1.9 C
Târgu Jiu
marți, 10 februarie 2026

Meserii la cheie pentru șomerii gorjeni: cursuri gratuite în februarie și martie

12

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj vine cu noi oportunități pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. În perioada februarie–martie 2026, instituția organizează mai multe cursuri gratuite de calificare și recalificare, adresate șomerilor și persoanelor fără venituri sau cu venituri reduse.

Potrivit unui comunicat transmis de AJOFM Gorj, cursurile au ca scop creșterea gradului de ocupare a forței de muncă și sunt destinate atât șomerilor înregistrați în baza de date a agenției, cât și persoanelor din mediul rural care nu realizează venituri lunare sau obțin venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare, cu condiția să fie înregistrate la AJOFM Gorj.
În intervalul februarie–martie 2026, vor fi organizate programe de formare profesională în următoarele meserii: administrator pensiune turistică, brutar, confecționer asamblor articole textile, îngrijitor spații verzi, instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, ospătar (chelner), dar și cursuri de comunicare în limba engleză și operator introducere, validare și prelucrare date.
Serviciile de formare profesională sunt oferite gratuit persoanelor eligibile. Reprezentanții AJOFM Gorj precizează că șomerii care beneficiază de indemnizație de șomaj au obligația de a participa la programele de formare profesională puse la dispoziție de agenție. Totodată, persoanele îndreptățite pot beneficia de cursuri gratuite o singură dată pentru fiecare perioadă în care se află în căutarea unui loc de muncă. Cei interesați să urmeze un curs de calificare sau recalificare sunt invitați să se înregistreze în baza de date a AJOFM Gorj, prezentând actul de identitate și un document care să ateste absolvirea unei forme de învățământ.
Pentru informații suplimentare privind înscrierea și desfășurarea cursurilor, persoanele interesate se pot adresa Compartimentului Formare Profesională din cadrul AJOFM Gorj, la numărul de telefon 0253.211.568. Prin aceste programe, AJOFM Gorj urmărește să sprijine integrarea pe piața muncii a persoanelor aflate în dificultate și să răspundă cererii de forță de muncă din județ.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.