5.1 C
Târgu Jiu
joi, 12 februarie 2026

VIDEO: Reținuți pentru incitare la ură

3

Cei trei bărbați de 20, 31 și 44 de ani, toți din Târgu-Jiu, acuzați de incitare la ură, au fost reținuți de polițiști, în această seară. „Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Aceștia vor fi prezentați mâine Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj. Cei trei tineri sunt acuzați că, prin intermediul unei transmisiuni live pe o platformă de socializare, ar fi incitat publicul la discriminare, ură și violență, față de mai multe persoane, din cartierul Obreja. Liderul romilor, Nelu Pavel, a precizat că trebuie să fie luate măsuri, iar polițiștii au deschis o anchetă. „Acest mesaj este instigare la ură rasială și comiterea de acte de violență asupra comunităților de romi din Obreja. În calitate de lider al acestei comunități de romi din Târgu-Jiu este necesar să iau măsuri împotriva acestor acte de rasism”, a scris Nelu Pavel, pe pagina sa de Facebook. Inițial, un singur bărbat de 31 de ani a fost condus la audieri. „La data de 12 februarie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu – Biroul de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 31 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în seara zilei de 11 spre 12 februarie, ar fi realizat o transmisiune live pe platformă de socializare și ar fi incitat publicul la discriminare, violență și ură, față de mai multe persoane, din municipiul Târgu Jiu, cartierul Obreja. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare, în cadrul unui dosar penal. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta, clarificarea altor aspecte de natură penală și luarea tuturor măsurilor legale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, înainte de reținerea celor trei persoane. La scurt timp după live, în cartierul 9 Mai au mers mai mulți localnici din cartierul Obreja, pentru a cere explicații. „Am văzut că v-ați luat amploare pe sticlă, pe Facebook și pe telefoane, pe aplicații, acum dați probă de lucru și ieșiți la fața faptului împlinit. Haideți să vedem pe unde sunteți acum, băieților, de ați umflat toată țigănia și toată lumea din țigănie”, a spus, într-un alt live, unul dintre cei care au reacționat după filmulețul făcut de târgujian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.