4.9 C
Târgu Jiu
luni, 23 februarie 2026

Spectacol folcloric de Dragobete la Târgu Jiu, cu premii pentru cupluri

27

Cu ocazia Dragobetelui, sărbătoarea românească a iubirii, publicul din Târgu Jiu este invitat la spectacolul folcloric „De Dragobete cântă inima”, care va avea loc marți, 24 februarie 2026, de la ora 18:00, la Amfiteatrul Colegiul Național „Spiru Haret”.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Gorj, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” și Asociația Femeilor Gorjene.

În cadrul spectacolului vor fi acordate două premii speciale: unul destinat unui cuplu de proaspăt căsătoriți și altul pentru longevitate familială, inițiativa fiind menită să evidențieze simbolistica Dragobetelui ca sărbătoare a iubirii și a familiei.

Pe scenă vor urca artiști îndrăgiți ai muzicii populare, acompaniați de orchestra Ansamblului „Doina Gorjului”, iar momentelor artistice li se vor alătura obiceiuri tradiționale și cântece de dragoste din repertoriul zonei.

Organizatorii îi invită pe gorjeni să participe la eveniment pentru a celebra Dragobetele prin muzică, tradiție și emoție autentică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.